Cauta

Ceremonia de inaugurare a monumentului de for public “Ștefan cel Mare și Sfânt”

Pe data de 26 noiembrie 2018, la ora 14:00, va avea loc ceremonia oficială de inaugurare a monumentului de for public “Ștefan cel Mare și Sfânt”, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT).

 

Monumentul de for public dedicat lui Ștefan cel Mare, domnitor canonizat cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt de către Biserica Ortodoxă Română, a fost realizat de către artistul plastic Gheorghe Tănase în urma organizării unui concurs de soluții la nivelul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic. Lucrarea este din bronz și reprezintă personajul în mărime naturală.Demersul cultural este întreprins în contextul cinstirii memoriei marelui domnitor Ștefan cel Mare, o personalitate marcantă a istoriei României, în semn de recunoștință pentru contribuția acestuia la menținerea continuității neamului românesc.Monumentul va fi amplasat pe aleea centrală din Parcul Obor, Sector 2 (Sos. Mihai Bravu și Strada Chiristigiilor). Dezvelirea lucrării de artă va avea loc în prezența mai multor personalități din administrația publică locală și reprezentanți ai societății civile.

Echipa de comunicare a Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT)

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version