AcasăNewsCercetările în casa ororilor, reluate DE LA ZERO

Cercetările în casa ororilor, reluate DE LA ZERO

UPDATE: Anchetatorii au reluat DE LA ZERO cercetările la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, în prezenţa acestuia, el fiind suspect în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu. Cercetarea va dura CEL PUȚIN PATRU ZILE.

Ancheta este efectuată de trei procurori de la DIICOT – Structura Centrală, sub coordonarea şefului DIICOT, Felix Bănilă.

––

Procurorii DIICOT au reluat, vineri, cercetările la casa din Caracal unde Gheorghe Dincă le-ar fi ucis pe cele două adolescente, urmând să îl ducă şi pe acesta la faţa locului, testul poligraf de la sediul IGPR fiind amânat pentru o dată ulterioară, au declarat surse judiciare.

Foto Facebook

Potrivit surselor citate, Dincă a fost audiat din nou în noaptea de joi spre vineri de către procurorii DIICOT, structura centrală, cei care au preluat ancheta, şi, bărbatul menţinându-şi declaraţiile anterioare, în care a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete.

Testul poligraf la care Gheroghe Dincă ar fi trebuit să fie supus vineri a fost amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită.

Bărbatul, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, a fost dus, joi, timp de o oră şi jumătate, la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală.

El a fost huiduit, joi dimineaţă, de către mai multe persoane prezente la sediul institutului pentru diferite cazuri, fiind recunoscut de către aceştia în momentul transferului într-un alt corp de clădire din cadrul instituţiei.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
171 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger