AcasăNewsCentrul de vizitare "Alexandru Beldie", inaugurat la Busteni

Centrul de vizitare „Alexandru Beldie”, inaugurat la Busteni

Turistii care aleg sa-si petreaca vacanta la Busteni au acum la dispozitie, gratuit, un spatiu modern, utilat la cele mai inalte standarde de calitate, unde vor putea afla informatii cu privire la patrimoniul cultural, precum si la traseele turistice din zona.

Astazi, 15 octombrie a.c., a fost inaugurat Centrul de Vizitare  ”Alexandru Beldie”, situat in apropierea statiei de plecare a telecabinei Busteni-Babele. Obiectivul face parte din proiectul ”Optimizarea managementului vizitatorilor prin completarea infrastructurii de vizitare in Parcul Natural Bucegi”, finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Sectorial Mediu. Valoarea proiectului este de aproximativ 14.200.000 de lei.

Centrul de vizitare dispune de un punct de informare, un spatiu expozitional, o sala de conferinte dotata cu ecran pentru videoproiectie, sistem audio pentru conferinte, o sala de clasa dotata cu videoproiector, tabla de scris, calculator si imprimanta, microscoape si truse de biologie, spatii administrative etc. Investitia va contribui la dezvoltarea activitatilor economice locale, prin promovarea zonei si a valorilor naturale.

La ceremonia de inaugurare au participat Emanoil Savin, primarul orasului Busteni, Liviu Pavel, directorul Directiei Impaduriri Dezvoltare din cadrul Regiei Nationale a Padurilor, Ciprian Pahontu, consilier RNP, Dragos Mihai, seful Departamentului Arii Protejate, Dumitru Horia Iuncu, director Parcul Natural Bucegi si alti reprezentanti ai Regiei Nationale a Padurilor.

author avatar
eNational
837 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger