Cauta

București – Centenar

Dincolo de jertfele umane, un episod dureros din timpul primei conflagrații mondiale l-a reprezentat ocuparea Bucureștilor de către trupele Puterilor Centrale. Pe 23 noiembrie 1916, în timp ce Ferdinand I, Guvernul și toate instituțiile se refugiaseră la Iași, primele detașamente de soldați germani – grenadierii lui Frankelhayn – intrau într-o Capitală îngrozită. În orele și zilele următoarele apar și trupele austro-ungare, fesurile turcești și șepcile bulgarilor. Ofițerii germani ocupă Athénée Palace, austro-ungurii aleg casa bancherului Blank, în vreme ce bulgarii dau năvală la Capșa. Apar lipite pe ziduri „ordonanțele”, cu tot felul de măsuri restrictive: predarea trăsurilor, a cailor, bicicletelor, gazului lampant, vaselor de bucătărie, ba chiar și a clanțelor de la uși. Komandatura rechiziționează clădiri importante, spitale, licee, se confiscă saltelele, cearșafurile și covoarele, petrolul, cărbunele, grânele etc.. Deși umiliți, înfometați și jecmăniți, bucureștenii își păstrează optimismul și curajul. Decembrie 1917: revoluția bolșevică aduce ieșirea din război a Rusiei, iar România pare condamnată, rămânând sigură în fața inamicului. Pacea de la Buftea/București este cruntă: pierdem Dobrogea și Carpații. Însă, în august 1918, francezii sparg frontul german pe Somme, astfel că înfrângerea Puterilor Centrale începe să ia contur. În septembrie, pică și frontul de la Salonic, iar bulgarii capitulează. Antanta înaintează victorioasă, eliberând Serbia și se apropie de Dunăre. Austro-Ungaria semnează armistițiu, iar feldmareșalul Mackensen cere permisiunea de a-și retrage trupele din București. Pe 10 noiembrie 1918, Ferdinand, prin noul guvern român instalat, îl somează pe mareșal să părăsească orașul în 24 ore, iar acesta o va face. Pe 12 noiembrie, Bucureștiul e din nou liber. La 1 decembrie 1918, după 707 zile de ocupație germană, mulțimea aclamă revenirea în Capitală, din exilul ieșean, a Regelui Ferdinand, alături de adorata sa regină, Maria, ambii fiind însoțiți călare de generalul francez Berthelot. Tot în aceeași zi, la Alba Iulia, se realizează voința de o mie de ani a acestui neam: Unirea într-un singur stat a tuturor românilor.

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version