AcasăNewsCele mai populare rase de pisici

Cele mai populare rase de pisici

Cele mai populare rase de pisici

Pentru cei care își doresc un animal de companie, pisicile sunt alegerea potrivită. Pisicile sunt creaturi extraordinare. Ele îți pot oferi multă dragoste și le vei simți atașamentul prin modul în care comunică cu tine. Este minunat și liniștitor în același timp să privești o pisică, fie că se joacă, fie că privește pe fereastră sau se relaxează pe canapea. Prin urmare, a avea o pisică în casa ta este ceva foarte satisfăcător. 

Trei rase de pisici populare

Indiferent de rasa lor, pisicile sunt creaturi care au trăsături de caracter unice și asta se vede în comunicarea cu oamenii și alte pisici și viețuitoare. Iată care sunt 3 dintre cele mai populare rase de pisici la ora actuală:

British Shorthair 

Pisicile din această rasă sunt foarte inteligente, afectuoase și, dacă dorești o pisică liniștită, să știi că nu sunt temperamentale. 

Această rasă este originară din Regatul Unit. Blana sa este scurtă, pisica este de talie medie și are o speranță de viață destul de mare, ajungând să trăiască chiar și 20 de ani. Nu necesită o îngrijire specială și poate să stea atât în interior, cât și afară. Pisica British Shorthair este companionul ideal pentru tine și familia ta.

Maine Coon  

Este o rasă superbă și una din cele mai mari rase de pisică domestică. De aceea, are nevoie de mult spațiu. Pisicile Maine Coon sunt foarte apropiate de proprietarii lor, însă vei vedea că păstrează distanța uneori, fiind pisici destul de independente. Au, de asemenea, obiceiul de a fi foarte atente și de a observa tot ceea ce face proprietarul lor. Rasa Maine Coon este cunoscută pentru firea delicată și prietenoasă. Aceste pisici se înțeleg bine cu toată lumea. Așa că cei mici, dar și alte patrupede și feline sunt binevenite în compania ei. Fiind pisici de talie mare, nu le vei vedea cățărându-se. 

Pisicile Maine Coon sunt originare din Statele Unite, din statul Mâine, în traducere liberă numele său însemnând Raton de Maine. Uriașul cu blană medie are o speranță de viață de 12-15 ani. Nu are nevoie de îngrijire foarte asiduă și este ideală la apartament, dar și la curte.

Norvegiană de Pădure

Iubitoare a vieții în aer liber și a aventurii, dar și prietenoasă cu copiii, pisica din rasa Norvegiană de Pădure poate fi alegerea perfectă pentru o familie mare cu o locuință pe măsură și poate și o mică bucată de grădină. Acestea pisici sunt foarte rezistente și din fire atletice, dar cu toate acestea și foarte delicate. De asemenea, norvegienele de pădure sunt foarte echilibrate și relaxate și stiu exact cum să își dozeze energia iubind atât să exploreze, cât și să se joace. Speranță medie de viață este intre 14 și 16 ani și este gata să fie companionul ideal.  

author avatar
National
872 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger