AcasăNewsCel putin 37 de morti in urma tornadelor din SUA VIDEO

Cel putin 37 de morti in urma tornadelor din SUA VIDEO

Echipele de salvare cautau, sambata, supravietuitori printre daramaturile caselor devastate de tornadele care au afectat vineri centrul Statelor Unite, provocand moartea a cel putin 37 de persoane, sute de raniti si pagube materiale considerabile.

Serviciile de meteorologie au cerut sambata populatiei sa „ramana vigilenta”, fiind previzionate intemperii puternice in unele regiuni din sud-estul tarii, in special in Georgia, Florida si Alabama.

Cele peste 80 de tornade care au afectat vineri o zona centrala extinsa a Statelor Unite, au provocat pagube importante in Kentucky si Indiana, dar si in Ohio, Tennessee sau Illinois, la doua zile dupa un val de intemperii similare, soldat cu 13 morti, miercuri.

Numeroase camioane au fost luate de tornade ca niste baloturi din paie si aruncate in lac, peste tot se pot vedea case rase din temelii, scoli, cazarmi de pompieri, inchisori si alte cladiri publice distruse, drumuri blocate si liniile de inalta tensiune rupte.

Presedintele Barack Obama i-a sunat pe guvernatorii din Indiana, Kentucky si Ohio pentru a le prezenta condoleante familiilor victimelor si pentru a-si manifesta empatia fata de sinistrati, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Obama a subliniat ca agentia de gestionare a crizelor (FEMA) este pregatita sa ofere orice ajutor cerut. FEMA a anuntat, la randul sau, ca a luat legatura cu 11 state afectate si a instalat o baza logistica in Kentucky, de unde distribuie hrana si apa.

In Kentucky, traversat de 13 tornade, au murit 18 persoane si alte 300 au fost ranite, potrivit serviciilor guvernatorului Steve Beshear. Intemperiile au provocat pagube in 40 de comitate si au privat de electricitate 22.000 de persoane. „Ziua a fost foarte dura pentru Kentucky”, a declarat pentru AFP directorul de comunicare al statului, Kerri Richardson. In Indiana, unde au murit 14 persoane, potrivit guvernatorului Mitch Daniels, orasele mici aproape ca au fost rase de pe harta.

[youtube]tZses_jebxc[/youtube]

Marysville, cu 1.900 de locuitori, „nu mai exista”, a declarat senatorul Dan Coats din Indiana pentru CNN.La Henryville, care are 2.000 de locuitori, imaginile difuzate de televiziunile americane arata autobuze scolare rasturnate, case reduse la niste gramezi de moloz. Un liceu a fost „puternic avariat” dar elevii au putut fi evacuati inainte de sosirea tornadei, potrivit purtatorului de cuvant al politiei, Chuck Adams.

Potrivit autoritatilor locale, pagubele cele mai importante se concentreaza in sud-vestul statului Indiana.”Suntem obisnuiti cu furia Mamei Natura in Indiana, dar ce am vazut este groaznic”, a declarat guvernatorul Daniels. Trei persoane au murit in statul vecin Ohio, una in Alabama si alta in Georgia. Brandy Robbins, a carui casa din Harvest in Alabama a fost distrusa si anul trecut de o tornada, si-a exprimat regretul pentru Fox News ca „trasnetul loveste intotdeauna de doua ori”. „Va trebui sa reconstruim tot”, a suspinat el in fata locuintei sale avariate din nou.

Serviciul de meteorologie a declarat ca a primit 83 de alerte de tornade doar vineri, ceea ce ridica numarul lor 133 de la inceputul saptamanii. Conditiile meteorologice, cu o incalzire precoce, au provocat formarea acestor tornade la sfarsitul lui februarie, mai devreme decat de obicei. Sezonul tornadelor incepe de obicei in martie in sudul tarii si spre sfarsitul primaverii in nord. Tornadele au provocat moartea a 545 de persoane in 2011 in Statele Unite, un record din 1936, potrivit Serviciului national de meteorologie.

author avatar
Ciprian Purice
307 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger