Cauta

Cel mai scump suvenir sportiv din istorie

Manuscrisul original al manifestului scris în 1892 de Pierre de Coubertin a fost vândut la licitație la Sotheby’s -New York, pentru 8,8 milioane de dolari, un record pentru un obiect care are legătură cu sportul.

Cel mai scump suvenir sportiv din istorie - Ziarul NationalDocumentul a depăşit de aproape nouă ori estimarea iniţială, de un milion de dolari, cu ocazia unei vânzări de cărţi şi manuscrise. Preţul oferit a eclipsat suma de 5,6 milioane dolari plătită în iunie 2019 pentru un tricou purtat de jucătorul american de baseball Babe Ruth, cu ocazia unei licitaţii organizate de casa Hunt Auctions. “Rezultatul record atestă viziunea pe care Pierre de Coubertin a avut-o acum mai bine de un secol și respectul desăvârșit în care încă se desfășoară Jocurile Olimpice. Este cea mai mare sumă încasată la o licitație a casei Sotheby, în peste 3 decenii”, a declarat expertul Selby Kiffer. Manifestul, scris în franceză,  cuprinde 14 pagini, în care baronul de Coubertin a schiţat viziunea sa pentru a face să renască Jocurile Olimpice ale antichităţii, sub forma unei competiţii sportive moderne şi internaţionale. Cel mai scump suvenir sportiv din istorie - Ziarul NationalEste singurul exemplar cunoscut al acestui text, care a servit drept bază a unui discurs pronunţat la Paris, pe 25 noiembrie 1892, cu ocazia celei de-a cincea aniversări a Uniunii societăţilor franceze a sporturilor atletice. Cel mai scump suvenir sportiv din istorie - Ziarul NationalLa zece ani după acel discurs, Pierre de Coubertin a fondat Comitetul Internaţional Olimpic, în 1894. Doi ani mai târziu, la Atena  s-au desfăşurat primele Jocuri Olimpice din era modernă.Documentul a dispărut timp de mai multe decenii, după decesul lui Pierre de Coubertin, în 1937. Manuscrisul a fost găsit până la urmă la începutul anilor 90 în Elveţia, unde un colecţionar îl păstra într-un seif.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version