AcasăNewsCel mai bogat oier din România, reținut pentru fraudă cu fonduri europene

Cel mai bogat oier din România, reținut pentru fraudă cu fonduri europene

sursa foto: Asociatia De Ovine Dacia/Facebook

Cel mai mare crescător de ovine din România și, totodată, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Dacia”, ar fi intrat în vizorul Parchetului European. La fel și alte două persoane. În cazul celor trei s-ar fi luat măsura reținerii pentru 24 de ore.

Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din România, a fost reținut, noaptea trecută, de Parchetul European fiind acuzat de faptul că a fraudat fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane lei și de tentativă de fraudare a altor opt milioane de lei, informează joi Antena 3.

Dumitru Andreșoi sursa foto agro tvro

Alături de acesta ar mai fost reținuți, pentru 24 de ore, Veronica Topor, directorul adjunct al APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) Hunedoara și Marius Szabo, șef de serviciu în cadrul aceleiași instituții, conform sursei citate.

Aceștia și alți opt suspecți au fost ridicați recent de către polițiștii de la DGA și duși pentru a fi audiați la biroul EPPO (Parchetului European) de la Timișoara.

Ar fi pus la cale un mecanism elaborat pentru a obține ilegal subvenții

Conform unor surse judiciare citate de postul TV, Andreșoi ar fi pus la cale un mecanism extrem de elaborat de a obține ilegal subvenții din fonduri europene. A încheiat, în perioada 2018 -2023, contracte de arendă pentru terenuri din județele Hunedoara, Arad, Timiș, Harghita, Covasna, Vâlcea, Brașov și Cluj.

Fiind în special zone împădurite, acestea nu erau eligibile pentru a primi subvenţii pentru întreţinerea păşunilor, dar angajaţii lui Andreşoi ar fi identificat terenuri care erau eligibile pentru primirea subvenţiilor pe raza aceleiaşi comune, iar la APIA erau indicate ca fiind arendate aceste parcele pentru care nu ar fi avut, în realitate, niciun titlu.

Verificările făcute în cadrul anchetei au arătat că 85% din suprafața declarată la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) nu se suprapunea cu cea arendată în acte.

Ani de zile cei de la APIA Hunedoara au aprobat decontarea subvențiilor, potrivit sursei citate. Andreșoi avea depuse actele pentru a mai primi alte opt milioane de lei ca subvenții, dar ancheta procurorilor a blocat plata banilor, în acest caz fiind vorba, din câte transmite aceeași sursă, doar de tentativă de fraudare a fondurilor europene.

Documentele nu ar fi depuse în numele său, ci al mamei sale, în vârstă de 85 de ani – susține sursa citată.

Dumitru Andreșoi, fermier și om de afaceri din județul Hunedoara, este considerat cel mai mare crescător de ovine din țară, fiind și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia”. Acesta este membru fondator al asociației.

346 afisari

2 COMENTARII

  1. La multinationale nu vedeti frauda, doar la fermierii Romani. Tot ce este Roman trebuie pus in genunchi. Rusine! Nemernicilor!

  2. MILIONAR ??? Ha-hA-Ha, ma umfla rasul! Nici o data nu voi ajunge MILIONAR numai din cresterea oilor, deci !!! trebuie sa fur cat se poate de mult din fondurile europene, atata timp cat am o acoperire, adica… cresc OVINE, si mai am si buni prieteni ( pe la primarie, pe la judetz ) care si ei fura ca si mine, si ne ajutam intre noi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger