AcasăNewsCei doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon, reținuți în dosarul morților...

Cei doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon, reținuți în dosarul morților suspecte de la ATI, prezentaţi instanței cu propunere de arestare

Continuă ancheta în dosarul morţilor suspecte din secţia ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală. Amănunte șocante ies la iveală în acest caz. Sunt acuzații grave pe care procurorii le trec în dreptul numelor a doi medici de la această unitate spitalicească, medici în cazul cărora s-a dispus reținerea pentru 24 de ore.

Cei doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti acuzaţi de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei vor fi duşi, în cursul zilei de joi, la Tribunalul Bucureşti, unde se va judeca propunerea procurorilor privind emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele lor, informează news.ro.

Femeile au fost reţinute miercuri, fiind acuzate de moartea unui pacient de 54 de ani căruia i-ar fi scăzut nejustificat doza de noradrenalină.

Ajung în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă

Așadar, Tribunalul Bucureşti va judeca, joi, propunerea de arestare preventivă formulată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe numele celor doi medici urmăriţi penal în dosarul morţilor suspecte din secţia ATI a Spitalului Sfântu Pantelimon din Capitală.

Dat fiind faptul că pe numele lor au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, cele două doctoriţe au petrecut noaptea în arest.

Conform sursei citate, una dintre ele este inculpată pentru tentativă de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi omor calificat cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor, cea de-a doua fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei.

Ce acuzații le aduc procurorii

Cei doi medici anestezişti sunt suspectaţi că ar fi scăzut brusc doza de noradrenalină unui pacient, un bărbat de 54 de ani, aflat în stare gravă, internat la ATI la spitalul Sf. Pantelimon.

„La data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. şi P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00” – sunt acuzaţiile aduse de procurori celor doi medici.

Despre cele două rețineri s-a aflat în contextul în care, miercuri dimineață, anchetatorii au făcut percheziții în dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon. De asemenea, patru cadre medicale au fost aduse la audieri în această cauză. Citiți mai multe aici:
Percheziţii la Spitalul Pantelimon în dosarul privind morțile suspecte. Patru cadre medicale, aduse la audieri

278 afisari

3 COMENTARII

  1. JOS CU SANTAJUL MEDICILOR CRIMINALI , CA-SI DAU DEMISIS , SA SI-O DEA , SI ARSI LA BANI DE CARE NU-I MAI SATURA SATAN !

  2. Ce reiese clar din ce au declarat la tv si stie toata umea care mrrge in spitale ,e ca nu au suficiente medicamente sa trsteze toti pacientii si a zis clar ca decidea probzbkl in functie de cat era de tanar apt de munca fata de un batran.e cinic dar asa sunt pusi la munca

  3. care mobilul faptei? ideologia neomarxista sa reducem boborul si implicit sa nu mai platim pensii fraierilor care au muncit ? sau ca prietenii lu pascu shuteau noradrenalina si o vindeau narcomanilor pe post de inlocuitor al cocainei?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger