AcasăNewsCeferiștii amenință cu grevă generală! Angajații se plâng de salariile mici și...

Ceferiștii amenință cu grevă generală! Angajații se plâng de salariile mici și condițiile degradate de muncă

Ceferiștii amenință cu grevă generală! Angajații se plâng de salariile mici și condițiile degradate de muncă

Sute de angajați de la CFR Călători amenință că ies, luni, în stradă, nemulțumiți de salarii și de faptul că statul taie din banii companiei.

Salariații spun că deși legea prevedea creșterea salariilor de la 1 iulie, până în prezent, nu există un buget de venituri și cheltuieli, în condițiile în care este nevoie de fonduri pentru reparații și investiții în locomotive și vagoane.

Ceferiștii ies luni, 29 mai, în stradă

În prezent, salariul mediu net la CFR Călători este de aproape 4.200 de lei. Ei spun că luni, 29 mai, vor picheta sediul Ministerului Transporturilor și că dacă nu găsesc rezolvare la guvernanți, atunci vor urma un alt protest pe 26 iunie și un miting în fața Guvernului la 1 iulie.

Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a amenințat sâmbătă cu greva generală la CFR, în semn de protest față de neaplicarea Legii 195/2020 privind Statutul personalului feroviar. Ultima grevă la CFR a avut loc în decembrie 2021, însă nu a durat decât o zi.

”Din 20 iunie 2023 federațiile sindicale feroviare de la CFR Infrastructură (CNCF CFR SA – n.red.) pot începe parcurgerea etapelor de grevă generală și în jurul datei de 1 iulie 2023 și federațiile sindicale feroviare de la CFR Călători. Legea privind Statutul personalului feroviar, Legea 195/2020 este în aplicare de la 1 ianuarie 2023, dar având contract colectiv de muncă, scrie în lege că se aplică CCM, dar nu mai mult de șase luni. Deci, în jurul datei de 1 iulie 2023, în funcție de cum parcurg etapele și colegii noștri de la Infrastructură, circa 40.000 de ceferiști vor putea opri lucrul și vor aștepta să li se aplice Legea 195/2020 în ceea ce privește salarizarea, pentru că au salarii foarte mici. Gândiți-vă că un mecanic de locomotivă debutant are salariul minim pe economie, 3.000-3.500 de lei, la fel și un inginer, nu se mai face diferența. Practic avem o salarizare de necalificați, nu se poate”, a declarat liderul sindical într-o intervenție la B1 TV.

Ceferiștii amenință că opresc trenurile

Rodrigo Maxim a avertizat asupra faptului că, din cauza neaprobării bugetelor de venituri și cheltuieli la CNCF CFR SA și SNTFC CFR Călători pasagerii trenurilor vor avea de suferit.

„Nu avem nici bani pentru piese de schimb. Vor fi trenuri insuficiente, vagoane insuficiente. Bugetele de venituri și cheltuieli nu au fost aprobate nici acum de Guvernul României. De asta ceferiștii sunt hotărâți în primul rând să iasă în stradă, pentru că vor fi din nou înjurați de călători, apostrofați. Dar nu este vina lor, este vina Guvernului României, care refuză să aprobe bugetele, atât la CFR Călători, cât și la CFR SA. La protestul de luni vor participa aproximativ 700 de mecanici. În total, la CFR Călători sunt 1.500. Cei care nu sunt pe trenuri vor veni la mitingul de protest, dar vor mai veni și alți angajați ai CFR Călători din alte ramuri”, a mai spus el.

author avatar
Andreea Vlad
191 afisari

5 COMENTARII

  1. Huooooo… păi salariul mediu net este mic??? 4200 este puțin???
    Marș în sectorul privat cui nu-i convine.

  2. Dl Rodrigo a omis sa ne spuna daca cei 4200 lei salariu include spaga nasilor si veniturile obtinute din vanzarea la negru a motorinei.Sigur o noua majorare a salariilor va insema o scumpire a biletelor care nici acum nu sunt ieftine incat e mai convenabil sa mergi cu masina.Destule trenuri circula doar cu un vagon dupa ele curand o sa circule locomotiva singura.

  3. Grindeneee,tu ce pazestI ba pe-acolo pela Palatul CFR ? Sau habar n-ai,ca tu nu esti depe aici din Bucuresti,esti din Timisoara,si la fel ca Iohans tu nu circuli cu trenul,ai o masina ultimul tip la fel ca celalalt navetist,Iohanuuus. Vi se carlamba de CFR la fel ca lui Gruia Stoica,frate-su Didila,Tac-su, Calin Mitica si toata satra din Toflea care calareste de ani de zile CFR-ul in vazul calatorilor ajunsi la exasperareeee.Si in vazul vostru Guvernul meu, al „organelor”,” autoritatilor ” ,toata haita de cocotati preocupati numai de ” enteresul,da’ noua ce ne iese ? „,ca daca NU NE IESEEE,NU NE BAGAM.Esuatilor.

  4. Au marit viteza de la 20km /ora la 30 si ptr asta vor salarii mari. Nu-i mai ajunge nasului spaga de la calatori. De 30 de ani au tot carat la spagi toti nasii de pe trenurle de calatori! Nu le este rusine, niste porci ordinari!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger