Spre surprinderea profanilor, toată clasa politică de la noi s-a pus de acord în privința unui lucru: mandatul României la președinția Consiliului UE a fost un succes! Da, într-adevăr, dacă privești din perspectiva Madridului, Berlinului sau a Parisului. Pentru București, însă, avem și o altă față a acestui succes, una care necesită folosirea ghilimelelor. Se putea gestiona și altfel momentul, adică în avantajul nostru. Teo Somnifer, de la Externe, are dreptate când spune că „Schengenul” înseamnă negociere politică, dar oare ce v-a împiedicat să o faceți? Aveați toate pârghiile, dosare cu greutate așteptau doar să fie tranzacționate în mod fair pe „bursa” intereselor. De ce n-ați făcut-o?!
De la 1 iulie, Finlanda a trecut la conducerea ședințelor Consiliului UE. România va reveni la butoane peste 14 ani, asta dacă va mai fi o Uniune atunci…
Când s-a predat mandatul, toată clasa politică de la Bruxelles a aplaudat ceremonia de retragere a României, semn că PSD a „guvernat” bine în cele șase luni, spre deplina satisfacție a Occidentului. Până și Klaus Iohannis, fericit că Germania dragă și scumpă e mulțumită, i-a felicitat pe social-democrați și s-a fălit cu realizările lor. Dar cu mulțumirea noastră cum rămâne? Bucureștiul așteaptă de ani de zile să fie primit în Schengen, la nivel declarativ ni se spune că suntem pregătiți, însă când vine vorba de votat, ba Ungaria, ba Olanda, ba Jupiter sau Marele Consiliu Intergalactic se opun integrării în acest spațiu de cooperare economică. Ar fi fost inutil să ridicăm problema aderării sub președinția Consiliului UE, încearcă să ne convingă cel mai slab diplomat din istoria țării, un individ pentru care fuga de răspundere și lipsa chefului de muncă sunt valori sacrosante.
De Frontex am avut grijă, de Schengen, ba
În șase luni, Bucureștiul a reușit să închidă sub forma unei soluționări legislative 90 de dosare. Unele dintre ele, adevărate „bombe” plasate în mâinile geniștilor români – vezi consolidarea Agenției Frontex (un dosar cu greutate pe partea de securitate națională) sau chestiunea noilor cărți de identitate europene, mai greu de falsificat, demers comun al statelor membre UE.
Acesta era momentul prielnic în care România putea și trebuia să pună pe masa tratativelor toată arta negocierii învățată în zeci de ani de diplomație la cel mai înalt nivel. N-a făcut-o, preferând obediența în locul dialogului pe picior de egalitate. Complexul Înaltei Porți guvernează încă politica externă făcută la Palatul Victoria – un minister condus cu frică și atitudine slugarnică față de marile cancelarii occidentale nu va putea niciodată să așeze România acolo unde așteptăm cu toții, în rândul statelor respectate și cu care se discută de pe picior de egalitate.
„Obiectivul nostru nu a fost acela de a obține beneficii din postura de președinte al Consiliului UE”. Așa-i, le zice bine soporificul șef de la Externe: întotdeauna obiectivul nostru a fost acela de a obține beneficii pentru alții, nu pentru noi! Voi, cei care reprezentați interesele românilor în afară, ați lucrat mereu pentru ei, nu pentru noi, ca niște slugi cumpărate ieftin și exploatate la maximum.
De asemenea „succes” la președinția Consiliului UE ne lipseam bucuroși, dacă știam de la început!
Opinați că cea mai reușită parte a activității diplomatice a ministerului de externe este că în viitoarea perioadă nu îi vom mai vedea pe Junker și Timermmans acordând sfaturi, ?
Mai dificil însă cu Meleșcanu, Tăriceanu,Băsescu, Maior, Caramitru,încă nestabilit dacă și Isărescu, indivizi mai „rezistenți”, se pare, decât capacitatea Schengen-ului de a integra, ?