AcasăNewsCea mai bogată femeie din Africa: scandal cu diamante şi corupţie

Cea mai bogată femeie din Africa: scandal cu diamante şi corupţie

Miliardara Isabel dos Santos, fiică a fostului preşedinte angolez, este acuzată că  a sifonat fonduri din visteria ţării într-o anchetă a Consorţiului internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ). „Luanda Leaks” ( numele capitalei Angolei) cuprinde 715.000 de documente şi dezvăluie  cum o armată de societăţi financiare occidentale, avocaţi, contabili, funcţionari şi societăţi de gestiune au ajutat această femeie de 46 de ani „să ascundă bunuri de autorităţile fiscale”.

Cea supranumită „prinţesa din Luanda” era deja pe radarele justiţiei în numeroase ţări. Ancheta ICIJ dezvăluie detalii inedite privind maşinaţiunile financiare utilizate, precum şi numele societăţilor care au ajutat-o şi sumele în joc. Fiica lui Jose Eduardo dos Santos, care a condus Angola cu o mână de fier timp de 38 de ani (1979-2017), a fost vizată în decembrie de o decizie de îngheţare a conturilor sale bancare şi a activelor sale în companii angoleze. Justiţia angoleză o suspectează că a deturnat, împreună cu soţul ei danez de origine congoleză Sindika Dokolo, peste un miliard de dolari din conturile companiilor publice Sonangol (petrol) şi Endiama (diamant) pentru a-şi alimenta propriile afaceri. Endiama a contribuit a contribuit esenţial la cumpărarea şi finanţarea bijutierului elveţian De Grisogono, expunându-se la împrumuturi uriașe pentru a plăti achiziția companiei și sprijinul continuu al acesteia, inclusiv pentru înfiinţarea unor magazine noi în Londra, sub presiunile cuplului dos Santos şi Dokolo. De asemenea, cei doi au putut să cumpere diamante de la stat la o valoare mai mică de piață, prin intermediul mai multor companii care au primit statutul de „cumpărător preferențial” cu Endiama. Prin intermediul a ceea ce Le Monde descrie drept „o nebuloasă formată din 400 de societăţi identificate în 41 de ţări”, Isabel dos Santos a orchestrat o veritabilă „schemă de acaparare a bogăţiilor publice”.

Ancheta ICIJ dezvăluie, între altele, că societăţi de consultanţă occidentale, precum PwC şi Boston Consulting Group, „par să fi ignorat semnalele de alarmă”, ajutând-o pe „Prinţesa din Luanda” să ascundă bunuri publice iar nume mari în consultanţă, precum Boston Consulting sau KPMG, au încercat să-i deschidă conturi bancare netransparente. “Este vorba de o ţesătură de minciuni” a reacţionat cea care este considerată de revista americană Forbes drept femeia cea mai bogată din Africa, “o vânătoare de vrăjitoare”, menită să o “discrediteze” atât pe ea, cât şi pe tatăl său. Isabel dos Santos mai susţine că este vorba despre ” ‘informaţii’ care au fost scurse de serviciile secrete angoleze pentru a manipula ICIJ, în beneficiul agendei politice a autorităţilor angoleze”. Mai precis, spune avocatul ei,  este vorba  de un „atac perfect coordonat” al preşedintelui actual al Angolei, Joao Lourenco, care a declanşat o masivă campanie de luptă anticorupţie.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
427 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger