AcasăNewsCe va face Dăncilă în cazul în care Iohannis respinge propunerile ministeriale

Ce va face Dăncilă în cazul în care Iohannis respinge propunerile ministeriale

Aflată de câteva zile deja în turneu prin ţară, şefa Guvernului aşteaptă încă un răspuns de la Klaus Iohannis în privinţa propunerilor de miniştri pentru portofoliile Internelor şi Externelor şi a variantei ca Mihai Fifor să revină în Guvern, de astă dată ca vicepremier.

Viorica Dăncilă ţine, însă, cont de faptul că, fiind sfârşit de săptămână, preşedintele nu lucrează, drept urmare îţi pune speranţele că ar putea afla o veste pe această temă abia de luni încolo. ”Este weekend, nu am niciun răspuns de la dl preşedinte Iohannis, sper că luni să am un răspuns”, a punctat Dăncilă, sâmbătă, aflată la Tîrgu Mureş.

Cât despre eventualitatea de a primi un răspuns negativ, dacă mai ieri lăsa să se înţeleagă că nu ar fi motive pentru o eventuală respingere a unei propuneri, de această dată premierul a subliniat că soluţia va veni tot de la CEX. ”În această situaţie, vom avea o discuţie în cadrul Comitetului Executiv Naţional”, a conchis Viorica Dăncilă.

author avatar
Cristina Stefan
147 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger