Cauta

Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO

Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO - Ziarul National

Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO

Locuitorii din mai multe cartiere ale Clujului au observat, în ultimele zile, niște pete negre mișcătoare pe zăpada proaspăt așternută. La prima vedere, mulți au crezut că este vorba despre murdărie sau funingine. Dar când s-au apropiat au realizat că sunt insecte și chiar se mișcă pe ger.

Imaginile postate pe rețelele sociale au devenit rapid virale, iar întrebările nu au întârziat să apară: ce sunt aceste insecte și de ce ies tocmai pe ger?

„Puricii de zăpadă” pot supraviețui până la -8 grade Celsius

Așa-numiții „purici de zăpadă” nu sunt, de fapt, purici și nu reprezintă un pericol pentru oameni, explică specialiștii. De fapt se numesc colembole. Sunt insecte microscopice, de culoare închisă, gri-albăstrui, care trăiesc în sol, frunziș, mușchi și resturi vegetale. Deși seamănă cu niște purici și se deplasează prin sărituri, nu sunt înrudiți cu puricii și nu mușcă.

„Sunt insecte inofensive care joacă un rol important în ecosistem, deoarece ajută la descompunerea materiei organice. Nu transmit boli și nu înțeapă oamenii sau animalele”, explică entomologul Radu Constantinescu, cercetător la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București.

Colembolele trăiesc de obicei ascunse în sol, sub frunze sau mușchi, unde temperaturile sunt mai constante. Când zăpada se topește ușor la suprafață, acestea ies la lumină și devin vizibile pe fondul alb.

„Contrastul cu zăpada le face mult mai ușor de observat. În mod normal, ele sunt acolo și în alte perioade ale anului, dar nu le vedem. Acum, când apar în masă, pare o invazie, deși este un fenomen natural”, adaugă Radu Constantinescu. Specialistul explică și cum pot fi active chiar pe ger: „Au o substanță asemănătoare cu un antigel natural în corp, care le permite să reziste la temperaturi scăzute. Pot supraviețui până la -8 grade Celsius.”

Insectele au creat panică la Cluj

Fenomenul a fost observat în parcuri, spații verzi, curți de bloc și la marginea pădurilor, acolo unde există multă vegetație. Unii localnici s-au speriat, temându-se că insectele ar putea fi periculoase sau un semn al unei probleme de mediu.

„Am ieșit cu copilul la săniuș și am văzut că zăpada era plină de puncte negre care se mișcau. Ne-am speriat și am plecat acasă. Nu știam ce sunt”, a povestit o femeie din Cluj pentru un ziar local. Alții au glumit pe seama fenomenului, însă majoritatea au cerut explicații autorităților și specialiștilor.

Ultimele stiri

  • Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO
  • VIDEO Premierul Bolojan, așteptat cu huiduieli și la Botoșani. Localnicii l-au alungat la Oradea
  • Serviciile medicale de care beneficiază un român neasigurat, în 2026. Ce consultații și tratamente sunt gratuite
  • Cât te costă să cumperi acum un an de vechime în muncă. De la 1 iulie, se scumpeşte foarte mult!
  • Un cablu de telecabină a căzut până aproape de pârtie, la Poiana Braşov! Un schior s-a lovit, iar alţi turişti au fost şi ei în pericol!
  • Ger aprig în România! Unde a fost Polul frigului: s-au înregistrat minus 21 de grade
  • Revoluția alimentară americană a început!
  • Fiul lui Ramzan Kadîrov a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident de maşină, la Groznîi!
  • Horoscop sâmbătă 17 ianuarie. Este o zi bună pentru pace, iertare și armonie în familie
  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Exit mobile version