AcasăNewsCe șpagă mai primesc polițiștii. Mai mare râsul ce le-au putut cere...

Ce șpagă mai primesc polițiștii. Mai mare râsul ce le-au putut cere interlopilor!

Unii oameni ai legii consideră că uniforma pe care o poartă le dă și dreptul de a încălca legea.

Așa au gândit și au procedat patru agenți de poliție din Iași, care acum trebuie să dea cu subsemnatul după ce au fost prinși de procurorii DNA. Doi agenți sunt sub control judiciar, iar doi se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

Cei patru polițiști sunt acuzat că ar fi închis ochii la neregulile făcute, în trafic, de șoferii unui restaurant.

Pentru a fi iertați pentru neregulile din trafic, polițiștii primeau mită, nu bani, ci mâncare. Aceasta era adusă la biroul polițiștilor de către angajații restaurantului.

Care sunt acuzațiile procurorilor DNA

DNA acuză că „inculpații ar fi pretins și încasat produse alimentare de catering, în special pizza, de aproximativ 2.700 lei, după ce i-au protejat pe șoferii restaurantului privind abaterile făcute în trafic”.

De asemenea, unul dintre inculpați, un agent de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări a primit spagă în valoare de 350 de euro şi bunuri de aproximativ 1500 de lei, pentru a ajuta un angajat al restaurantului cu pricina să obţină permisul de conducere.

Surse din anchetă susțin că timp de un an, cei patru poliţişti ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de peste 6.500 de lei.

Reacția avocatului polițiștilor

„Vă întreb şi eu retoric, cum poate DNA să demonstreze acea înţelegere tacită? Și noi, ca avocaţi, facem comandă zilnic la produse alimentare gătite, de aici şi până la a trage concluzia că discutăm de luare de mită sau de alte infracţiuni care să atragă competența de cercetare a organelor judiciare, e cale lungă”, a declarat avocatul polițiștilor, Radu Irimia.

Dar „Sfânta ” șpagă nu este luată de polițiști numai la Iași

Pe data de 29 iulie, mai mulți agenți ai Poliției Rutiere Maramureș au fost înregistrați atunci când ar fi închis ochii la unele acte de indisciplină rutiere în schimbul unor beneficii materiale. 9 agenți ai SPR Maramureș au fost acuzați de luare de mită.

Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș  a fost confirmată de prim-procurorul adjunct al instituției, Bogdan Gabor.

„Se fac cercetări față de mai mulți angajați ai Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție. Au fost citate mai multe persoane pentru a fi audiate. Suntem sprijiniți de Direcția Generală de Anticorupție și de conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș”, a declarat, Bogdan Gabor, potrivit dcnews.ro

author avatar
Eli Dan Davidescu
495 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger