Cauta

Ce se întâmplă cu facturile la energie în această toamnă. Directorul ENEL, mesaj ferm către români

facturi

Tot mai mulți români, printre care și persoane publice, au primit facturi colosale la energie electrică în ultimul an. Marius Chiriac, director general în cadrul Enel, a oferit explicații în cazul clienților care au aflat că au de plătit sume uriașe.

Chiriac spune că a interacționat cu toți clienții și le-a explicat motivul pentru care au primit facturi cu costuri mari. De asemenea, el le-a cerut să transmită indexul lunar.

Schema de facturare s-a schimbat

„Am avut o primă schemă de subvenționare până la sfârșitul lunii martie, în care toți clienții casnici au beneficiat de plafonare. Ulterior, de la data de 1 aprilie legislația s-a schimbat, în sensul în care o categorie relevantă de clienți și anume cei care au consumat în anul 2021. Așa s-a făcut încadrarea, conform reglementării”. susține directorul ENEL.

În același timp, Chiriac a mai explicat că în cazul clienților care au consumat peste 300 kwh/lună, ei au intrat pe o categorie specială. Astfel, facturile lor au fost calculate după o formulă legată de costul mediu de achiziție al furnizorului de energie. Acest lucru a condus pentru această categorie de clienți ce nu beneficiază de plafonare, la o creștere semnificativă a nivelului facturii.

De asemenea, din data de 14 iulie, odată cu legea de aprobare a ordonanței 27, a mai apărut o modificare. În acest context, directorul ENEL a dorit să sublinieze că pe parcursul ultimelor zece luni, furnizorii au avut de întâmpinat nu mai puțin de 14 schimbări ale legislației. În plus, jumătate dintre ele au avut și un impact relevant în sistemele de facturare.

Modificări pentru furnizorii de energie

Pe 14 iulie a mai venit o altă schimbare, în sensul în care, de data aceasta legiuitorul a schimbat formula. Așadar, a fost aleasă ca formulă de calcul, minimul dintre prețul contractual și costul mediu al furnizorului, lucru care a generat o modificare suplimentară.

„Începând cu data de 1 septembrie, o altă schimbare va fi aplicabilă, inclusiv unei categorii mai mici de consum. Începând cu data de 1 septembrie este important să știm că toți clienții ce au un consum de peste 255 kwh/lună vor plăti un preţ ce va fi bazat pe costul mediu al furnizorului sau prețul de contract”, a explicat Marius Chiriac la Antena 3.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 13 iunie 2025 – Veți primi astăzi mai mult
  • Alege ce citești
  • Air India, o nouă catastrofă. Care au fost erorile fatale
  • Va profita Europa de prăbușirea excepționalismului american?
  • Nicușor Dan vrea premier tehnocrat, românii cer alegeri anticipate!
  • Prof. Mircea Coșea: Nu poți majora taxele! S-a ajuns la limita roșie a suportabilității
  • Edi Iordănescu la Legia Varșovia: 600.000 de euro salariu!
  • Lovitură cruntă pentru Comisia Europeană. Polonia spune ”pas” politicii Green Deal
  • Un acord nuclear cu Iranul ar genera miliarde de dolari pentru economia SUA
  • Exit mobile version