AcasăNewsCe nu spune Iohannis

Ce nu spune Iohannis

Președintele spune lucruri trăsnite

Decretul de prelungire a stării de urgență nu rezolvă prea multe. Dincolo de faptul că este neconstituțional, la fel ca și primul, conform spuselor unor specialiști în Drept, documentul nu vine cu lămuriri. Iar sancțiunile ce se prezumă nu fac referire la autorități, ci doar la persoanele fizice care încalcă prevederile ordonanțelor care vor urma.

Președintele spune lucruri trăsnite

Mai nou, aflăm că angajații din spitale, din domeniul asistenței sociale, din instituțiile care țin de apărare, ordine publice și siguranță națională nu pot demisiona în această perioadă. Mai mult, perioada de preaviz pentru cei care au demisionat se suspendă.Însă decretul lui Iohannis nu face lumină asupra unui alt lucru, strecurat printre rânduri.

Se coace ceva?

Președintele spune că „dincolo de eforturile pentru asigurarea intervenției medico-sanitare, sunt necesare și măsuri care să permită asigurarea și menținerea capacității de intervenție a forțelor de ordine, atât pentru aplicarea și urmărirea respectării măsurilor restrictive instituite pe durata stării de urgență, cât și pentru prevenirea unor amenințări la adresa ordinii publice, de natură a afecta siguranța națională sau democrația constituțională”. Concret, la ce se referă? De siguranța națională și democrația constituțională nu se ocupă pompierii, poliția călare sau cea locală, jandarmii, SMURD, doctorii din spitale și asistentele fără costume de protecție. Este sarcina serviciilor de informații ca SRI, SIE, Direcția de Informații a Armatei sau cea din Ministerul de interne. Ce informații are președintele și nu vorbește despre ele? De atacat, nu ne atacă nimeni. Frontierele sunt la locul lor. O lovitură de stat nu se anunță, asta e clar. De ieșit în stradă lumea nu are chef acum. Preferă să înjure și să-l blesteme pe Iohannis, are mai mult spor la asta. Sau preventiv Iohannis prelungește starea de urgență pentru a elimina posibilitatea suspendării? Și tot preventiv, evident, vrea ca serviciile să fie pe fază dacă i se coace ceva?

author avatar
Valentin Boeru
1.713 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger