Cauta

Ce noi măsuri a dispus Guvernul pe durata stării de urgență, în domeniul sănătății (VIDEO)

În ședin’a de luni a Executivului, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern (HG) ce conține mai multe măsuri din domeniul sănătății, pe perioada în care în România este valabilă starea de urgență.

Ce noi măsuri a dispus Guvernul pe durata stării de urgență, în domeniul sănătății (VIDEO) - Ziarul NationalȘeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a trecut în revistă deciziile din cuprinsul HG-ului respectiv. Astfel, s-a aflat că în acest interval, utilizarea cardului național de sănătate nu mai este obligatorie. De asemenea, atât serviciile medicale, materialele sanitare, cât și medicamentele necesare pentru tratarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 se acordă “tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României”, fie că sunt asigurate medical sau nu.

Totodată, s-a astabilit că pentru pacienții simptomatici ă medicii de familie și cei de specialitate din ambulatoriu “pot acorda consultații la distanță, ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare”.

S-a stabilit că se prelungește – cu 90 de zile – termenul de valabilitate a biletelor de trimitere existente sau a căror valabilitate expiră în această perioadă.

Nu în ultimul rând, o reglementare din recent aprobata Hotărâre de Guvern vizează pacienții cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament. În cazul acestora, “nu mai este necesară o nouă reevaluare a medicului specialist pe perioada stării de urgență, pentru reînnoirea scrisorii medicale inițiale”, a anunțat oficialul guvernamental, iar medicul de familie poate emite prescripții medicale în baza documentelor medicale pe care le are pacientul respectiv.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Silver Spenders își deschid portofelele pentru consum
  • 2026 – Tot pe sărăcie, tot cu „slava” în gând
  • Cifre zguduitoare. Ratele tulburărilor de autism la copiii vaccinați, cu 549% mai mari decât la nevaccinați
  • Silicon Valley se pregătește pentru revoluția roboților
  • Protestele Generației Z. Ce țări s-ar putea confrunta cu tulburări sociale în 2026
  • Inteligența artificială devorează planeta? Cursa gigantismului
  • România nu mai are niciun titular în Serie A!
  • Măsuri disperate la Bruxelles. Cum vor să forțeze achiziția camioanelor electrice?
  • Chivu face curățenie generală la Inter. Veteranii, OUT!
  • Exit mobile version