AcasăNewsCe intenționează să facă ministrul Tătaru de Paști

Ce intenționează să facă ministrul Tătaru de Paști

În ultimele săptămâni, de când a fost numit în fruntea Ministerului Sănătății, Nelu Tătaru a fost în prima linie în gestionarea crizei provocate de noul coronavirus.

A vizitat spitale din mai multe zone din țară și a discutat cu oficialitățile locale, pentru a se găsi soluții optime pentru rezolvarea problemelor identificate, mai ales în focarul de la Suceava. Cum peste doar câteva zile credincioșii ortodocși vor sărbători Învierea lui Hristos, întrebat, într-un interviu televizat, ce va face în acest an de Paști, Nelu Tătaru a făcut în primul rând trimitere la familie. „Eu voi încerca, dacă se poate, să ajung la familie, nu am fost de vreo cinci săptămâni, dar drumul va fi tot pe la spitalele de pe traseu, în care să pot vedea un stadiu al pandemiei la fiecare unitate, să pot vedea un stadiu al achiziției de materiare sanitare, de medicamente, să pot vedea o stare de spirit a personalului medical”, a precizat, la Antena3, oficialul guvernamental originar din județul Vaslui.

De altfel, încă de zilele trecute, înaintea Floriilor ortodoxe și a Paștelui Catolic, șeful de la Ministerul Sănătății a transmis un mesaj adresat românilor, în care a pus accent pe faptul că e important ca, în acest an, de Sărbătorile Pascale să respectăm recomandările autorităților. „Este Sărbătoarea familiei celebrată întotdeauna împreună cu cei dragi. Anul acesta este unul special, în care trebuie să înțelegem că vom sărbători altfel, spre binele nostru și al apropiaților. Viața noastră s- a schimbat, trăim vremuri de nesiguranță, cu restricții pe care nu le credeam posibile. (…) Este necesar ca în aceste 2 săptămâni critice să menținem, mai mult că niciodată, restricțiile și regulile de distanțare socială, chiar dacă este şi mai greu în acest momente. În acest fel vom salva viețile noastre și ale apropiaților și ne vom reuni curând sănătoşi”, sublinia Tătaru.

author avatar
Cristina Stefan
463 afisari

1 COMENTARIU

  1. Credeam ca vrea sa ne vinda niste masti la supra-pret !!!
    O jigodie !
    Si il credeam un provincial de buna credinta, naiv si pus pe treaba !!!
    UN LIBERAL RAMINE UN LIBERAL !!!
    Adicaa un hot !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger