Zborul cu avionul a devenit o normalitate atât de mare încât există până și navetiști zilnici pe anumite rute aeriene. Rutina însă ca și sentimentul superiorității, lipsa atenției acordate instrucțiunilor de zbor acordate fie de către însoțitorii de zbor în cadrul demonstrațiilor de dinaintea decolării, etc etc conduc la situații de la hilare la periculoase zborului și pasagerilor. De asemenea, situații neprevăzute de către constructor pot genera și ele probleme pasagerilor și credem ca este util să știm cum să procedăm la modul general în astfel de cazuri.
Ce facem dacă?
Incendiul la motorul drept al avionului Airbus 330 al companiei Delta Airlines petrecut ieri pe aeroportul Hartsfield din Atlanta, în timpul operațiunilor de tractare în poziția de începere a rulajului a condus la inițierea operațiunii de evacuare a celor două sute de pasageri aflați la bord.
Din primele date rezultă ca în timpul operațiunilor de pornire a motorului drept acesta luat foc degajând un fum gros și flăcări care au putut fi observate de pasagerii de pe partea dreaptă a avionului și echipajului de cabină deopotrivă.
Întrucât piloții au luat decizia de evacuare și au comunicat-o prin sistemul de adresare către pasageri către însoțitorii de bord, pasagerii au fost avertizați și ei despre decizia dată și partea pe care urma a fi efectuată. Tot din primele informații se pare ca o problemă la unul dintre toboganele de evacuare de pe partea stângă nu a putut fi folosit ceea ce înseamnă ca ușa respectivă nu a putut fi folosită de către cei 200 de pasageri de la bordul avionului al cărui motor ardea de zor. Trebuie să știm deasemenea ca intervalul de timp maxim în care toți pasagerii și membrii de echipaj trebuie să evacueze orice avion indiferent de cat de mulți sunt și cat de mare este avionul, este de 90 de secunde.
În primul rând este necesar și obligatoriu ca la demonstrația făcută de către însoțitorii de bord să fim câteva minute atenți și să reținem pe unde sunt ieșirile de avarie, unde este situată banda luminoasă de ghidaj, cum se folosesc vesta de salvare și masca de oxigen și ca în cazul unei evacuări de urgență să lăsăm gentile, sarsanalele etc în avion, etc etc Chestia aceasta cu atenția acordată acestor instrucțiuni, denumite pe bună dreptate de salvare, face diferența de multe ori între viață și moarte și culmea este ca marea majoritate a pasagerilor refuză să îi dea importanta necesară.
În acest caz ca și pasager trebuie să ne păstrăm calmul și să urmăm întocmai indicațiile primite, reprezentantele sexului frumos să își dea jos pantofii cu toc pentru a nu sparge toboganele gonflabile înainte de părăsirea avionului iar odată ajunși la sol să ne îndepărtăm cat mai rapid de avionul în cauză.
După evacuare și stingerea incendiului pasagerii trebuie să se regrupeze în jurul piloților în principal pentru a se putea organiza restul operațiunilor. De aceea piloții poartă șapcă, în vederea identificării lor mai ușoare de către pasageri.
“Poarta sărutului” din avion
O altă situație și ea destul de des întâlnită în timpul zborului este cea a blocării ușii de acces în toaletele avioanelor și care a condus la situații delicate.
Astfel o pasagera a fost prinsa în toaleta unui zbor United Airlines, forțând piloții să aterizeze neprogramat, astfel încât personalul tehnic să o poată elibera pe femeie. Alți doi bărbați au fost deasemenea blocați în toaletele avioanelor lor și unul dintre ei a trebuit să stea acolo timp de o oră și 40 de minute până când, după aterizare, a fost eliberat
Toate aceste cazuri au implicat avioane Boeing 737 și astfel Autoritatea Aeronautică Covila Americană, după investigațiile de rigoare au constatat ca principala vinovata a situațiilor concrete de mai sus, o piesă simpla de plastic și au eliberat o directivă ce presupune modificarea sistemului de închidere la toate avioanele. Doar ca măsură dacă va fi aprobată și implementată va scoate din buzunarele companiilor suma de 3,4 milioane usd pentru înlocuirea unei piese din plastic de câțiva dolari.
Pentru un pasager aflat într-o astfel de situație pe lângă hilaritatea ei, consecințele sunt destul de complexe mai ales în cazul în care suferă de claustrofobie, se întâmplă ca avionul să treacă și printr-o zonă de turbulență, este forțat să nu facă nimic pentru a ieși, etc și de aceea după ce a luat legătura cu un membru al echipajului trebuie să urmeze întocmai instrucțiunile acestuia.
De reținut este și faptul ca mulți pasageri încearcă blocarea ușii de la toaletă pentru a nu fi surprinși fumând acolo, lucru interzis și amendat legal.