Militarul din Constanţa căruia i s-a furat arma din dotare le dă bătăi de cap anchetatorilor. Acesta îşi schimbă declaraţiile de la un interogatoriu la altul. Inițial a spus că nu avea telefonul mobil, pe care imediat după incident îl pasase unui coleg.
Apoi, militarul a susţinută că ba că în momentul atacului era în cabina de pază, ba că era afară, în timpul rondului.
Se uita pe telefon la o slujbă religioasă
Scafandrii au căutat mitraliera în canalul Dunăre-Marea Neagră, iar militarul căruia i-a fost smulsă din mâini le-ar fi spus poliţiştilor că se ruga, în momentul în care a fost atacat cu cuţitul. Susţine că se uita pe pe telefon la o slujbă religioasă.
Agresorul militarului continuă să fie de negăsit. La mai bine 36 de ore, individul care a rănit un militar și l-a deposedat de arma din dotare este de negăsit. Anchetatorii cred tot mai mult că atacul a fost planificat și nu exclud varianta ca militarul și agresorul să se cunoască.
Mascat cu o cagulă, bărbatul a intrat într-o unitate militară de la malul mării, unde l-a atacat pe militarul din postul de bază și, după o luptă corp la corp, a reușit să fugă.
Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar, însă priorităţile, în acest moment, sunt identificarea agresorului şi recuperarea armei.
mah asta a luat mitraliera acasa
Este inscenare. Motivul? Controlul tuturor masinilor. Nu uitati ca ucrainienii transporta geamantane cu dolari.
La puscarie cu prostul care nu a fost in stare sa-si pastreze si sa-si apere arma din dotare.Pai ba boule,tu cand esti de garda,te uiti la slujbe religioase,mor tzii ma-ti de nenorocit?Si mai iei si bani pentru asta din impozitele noastre.
Zi si tu ca ai vandut-o sa nu te ia armata de prost.
Da parca trecea armata la Bereta… Cand vad anticele kalasuri care de fapt e manopera domnului Hitler chiar ca ma simt in 40. Solde proaste cum sa nu-si vanda arma? El din ce traieste?
Am mai spus-o si ieri, b.o.u.l era complice cu cagulatul. Concluzia ??? Tribunalul militar, decaderea din drepturile de serviciu militar si liber la vizionare de slujbe…toate pe care le va dori.
Ce declara militaru’ că a făcut este încălcare de consemn,garda e misiune de luptă.Înainte de ’89 era caz de batalion disciplinar sau bulău..
inainte de ’89……acum e altfel ciocu mic si stai jos
Strans o tara de oute si spune el si tata care a supt-o.
n-are
DE CE NU-I IN STARE DE AREST ?, SE VA PUNE BATISTA PE TAMBAL !,ARE IN SPATE ACEST INDIVID PE CINEVA .
ASEMENEA GURA CASCA IRESPONSBILI SUNT ANGAJATI INARMATA !, INSTRUCTIE IOC ,MUNCA -PAUZA ,SPOR DE ARMA !,SPOR DE SPOR ,HAINE ,MASA GRATUITA !.
O INTREBARE -LA ACEA UNITATE DE TRANSMISIUNI CICA !,NU SE STIE DE SENZORI DE PROXIMITATE ?,NU-S CAMERE DE SUPRAVEGHERE ?,NU_S INREGISTRARI A TOT CE MISCA /24 ORE ?. CINE-I SEFUL GARZII ?,DEGRADARE AUTOMATA . DEZASTRUL ASTA DIN ARMATA ARE RADACINI ADANCI !,CAT PUTREGAI ZACE DE 32 DE ANI IN ARMATA PUTE DIN RAU IN MAI RAU. PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE !,VEZI GENERALII CONDAMNATI ,VEZI HOTIILE DE MOTORINA VEZI SCHIMBUL DE TERENURI FACUTE DE BABIUC CU BECALI ,VEZI HOTIILE LUI OPREA !.
Ha ha ha, da bai Ciukalaule, vezi cum trebuie sa isi bata cineva joc de voi, in mod profesionist !! Ha ha ha 🙂 Bai, voi toti sunteti caz de bulau si caz penal, bai sceleratilor, daca vin salbaticii aia de rusnaci peste voi, va manca aia de vii, bai trogloditilor !! De aia nu zice nimic ordinarul ala de Danku, care e omul rusnacilor, nimic de adunatura lor de mercenari, aia 60 de mii, ca smecherasii aia nu vor sa se bage la lupta, mai intaii vor sa sacrifice toti civilii de idioti inutili de tefelei pe care ii vor lua cu arkanaul de pe strada, desigur aia mai destepti o vor lua la sanatoasa demult din colonia esuata semi-bananiera, de cum intra rusnacii in Moldova, aia va fii semnul ca totul s-a cam terminat in colonie !! Ha ha ha 🙂 Bai Ciukalaule, asta idi bate joc de tine, bai parlitule de gras obez de 130 de kile, nu se poate asa ceva, in mareata democratie originala din Bukalistan !! Ha ha ha 🙂 Mitraliera aia e demult vanduta acolo unde trebuie, ca doar nu l-au luat ca sa il colectioneze pe acasa careva !!
Ori se cunosteau si a lasat garda jos ,ori soldatul dormea !