Paranoia corectitudinii politice mai trece de un prag. Dupa ce s-a legat de „Alba ca Zapada si cei sapte pitici” – ca sa nu se supere negrii, unele edituri au numit-o pur si simplu „Printesa”, si, ca sa nu se supere suferinzii de nanism, cei sapte au fost numiti „mai mici decat media”; dupa ce i-au ciopartit progresistului Mark Twain „Aventurile lui Huckleberry Finn”, in care „negrul Jim” devine „sclavul Jim”, iar „piele rosie” se transforma in „indian”; dupa ce paranoica editura WordBridge Publishing l-a cenzurat/batjocorit pe Joseph Conrad scotand o editie a nuvelei „Negrul de pe Narcis” cu titlul „Cuvantul care incepe cu ‘n’ de pe Narcis” (sic!), nebunii corecti politic au ajuns la benzi desenate si desene animate.
Mai fusesera tentative si aici, palide e drept. Cum ar fi propunerea de interzicere a lui „Tom si Jerry” pe motiv ca e prea… violent. Asta in vreme ce canalele de desene animate sunt pline cu monstri de toate soiurile. Acum, insa, iata ca avem de a face cu o carte. Cu un studiu, se poate zice. Obiectul studiului? Lumea Strumfilor!
Ce sunt Strumfii? „Niste comunisti”. Vrajitorul cel rau Gargamel? Arhetipul „evreului asa cum este el prezentat de propaganda stalinista„. Strumfita? Caricatura femeii „proaste, superficiale, capricioase si seducatoare”, creata de Gargamel pentru a semana discordie in societatea masculina a omuletilor albastri. Autorul Antoine Bueno desacralizeaza imaginea copilareasca si inocenta a Strumfilor, in lucrarea sa „Carticica albastra: Analiza critica si politica a societatii Strumfilor„, scrie Le Figaro.
Autorul se bazeaza pe mai multe exemple. Societatea Strumfilor ar fi tipica pentru utopia sovietica: toti sunt imbracati la fel, locuiesc in casute-ciuperci de aceeasi marime si au fiecare meseria cea mai potrivita aptitudinilor sale. De altfel, nici un Strumf nu are un nume veritabil, el fiind apelat dupa functia sa in societate.
In fruntea satului, Marele Strumf, un „gerontocrat„, care ocupa acest loc exclusiv datorita faptului ca este cel mai batran. Puterea sa este absoluta, asa cum reaminteste cu regularitate Strumful cu ochelari: „Nu putem sa strumfam nimic fara aprobarea Marelui Strumf. Doar el poate strumfa o decizie.” Fara a mai pune la socoteala ca el ii mentine pe Strumfi in ignoranta, interzicandu-le sa invete magia (cartea sa de vraji este interzisa celorlalti) sau limba oamenilor (doar el are voie sa comunice cu acestia).
Gargamel, obsedat de aur, este capabil de toate ticalosiile pentru a-i captura pe Strumfi si a-i transforma in respectivul metal pretios. In plus, „este urat, are nasul incovoiat. E cocosat si murdar”, o adevarata caricatura de evreu, cum numai in lucrarile de propaganda poti gasi. Antoine Bueno aminteste si numele pisicii sale, Azrael. „De la Azrael la Israel nu e dact un pas”.
Peste toata acestea, autorul presara si o suspiciune de rasism. Albumul „Strumfii negri” descrie niste Strumfi „redusi la stadiul de fiinte primitive, care se deplaseaza sarind si facand doar „Gnap!”, „Gnap!” Cam in maniera in care erau priviti africanii de care albii colonizatori in secolul XIX”. Abia in anul 2010 acest album a fost publicat in Statele Unite, cu titlul schimbat „Strumfii violeti” si paginile recolorate.
Criticat din toate partile, Bueno s-a aparat pe site-ul „Le Nouvel Observateur”. El precizeaza ca „desi analiza sa este serioasa, cartea nu se ia in serios” si ca „demersul nu este lipsit de autoironie”. Autorul tine sa dea asigurari ca nu-l acuza in nici un caz pe Peyo, parintele simpaticilor pitici „ca ar fi avut vreo agenda politica atunci cand a creat lumea Strumfilor„. Din contra, Peyo nu era politic. „Dar opera sa (ca atatea altele) vehiculeaza si concetreaza un anumit numar de stereotipuri proprii unei anumite societati si epoci. Analiza Strumfilor ne spune mai mult despre mediul politic al lui Peyo decat despre Peyo insusi.”
Polemica asupra cartii lui Bueno aminteste de dezbaterile asupra caracterului presupus rasist al albumului de benzi desenate „Tintin in Congo”, publicat la inceputul anilor 1930. In 2007, un student congolez a depus plangere in Belgia pentru a opri publicarea benzii desenate, catalogate drept „rasista si xenofoba”. Societatea Moulinsart, care comercializeaza albumele Tintin, s-a aparat afirmand ca acestea „reprezinta Africa de o maniera naiva care reflecta spiritul paternalist al epocii”.
