După ce s-a aflat că a fost plasat sub control judiciar de DNA, a fost schimbat de la conducerea IPJ Prahova.
Pe fondul anunțului venit din partea Direcției Naționale Anticorupție în ceea ce îl privește pe Marian Iorga, până de curând șef la Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova și fost inspector șef al IPJ Călărași, Ministerul de Interne a venit cu precizări.
Mai exact, din direcția MAI s-a anunțat ce a decis ministrul Lucian Bode în cazul omului legii ajuns în vizorul DNA-ului.
”În vederea asigurării informării opiniei publice, cu privire la situația ofițerului care asigura conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, vă comunicăm faptul că ministrul Afacerilor Interne a dispus încetarea împuternicirii acestuia din funcția de inspector șef.
Ofițerul a fost pus la dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române. Pe perioada punerii la dispoziție, comisarul-șef de poliție va primi sarcini profesionale în zona de suport administrativ”, s-a transmis într-un comunicat remis de MAI, vineri, 9 iulie.
Detalii de la DNA
Și tot în cursul acestei zile de vineri, s-a aflat, dinspre DNA, că Marian Iorga a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Conform procurorilor, acesta este acuzat de luare de mită, și anume că în aprilie 201, pe cînd se afla în funcția de inspector șef al I.P.J. Călărași, ar fi primit un ceas de lux, în valoare de 4.350 lei.
Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:
”Ca răspuns la solicitări formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data 8 iulie 2021, față de inculpatul IORGA MARIAN, la data faptelor inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție (I.P.J.) Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Între obligațiile impuse prin controlul judiciar față de inculpat se află interdicția de a părăsi țara și interdicția de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu anumite persoane menționate în ordonanță.
În ordonanța de luare a măsurii controlului judiciar se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În funcția de inspector șef al I.P.J. Călărași, la data de 29 aprilie 2017, ar fi primit un ceas de lux, în valoare de 4.350 lei, de la o persoană (suspect în cauză), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv, cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana o formulase anterior.
Inculpatului li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În aceeași cauză se efectuează acte de urmărire penală față de o persoană fizică fără calitate specială, pentru infracțiunea de dare de mită.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”