Cauta

Ce caută Tesla în Germania

Foarte grăbit, patronul Elon Musk a anunţat că  va investi patru miliarde de euro pentru prima sa uzină din Europa, o „gigafactory” care urmează să fie amplasată în apropiere de Berlin. Este o declaraţie de război şi un start al competiţiei pentru dominaţia pieţei automobilelor electrice, sub ochii VW, Mercedes, Porsche şi Audi.

 

O mişcare de marketing: Musk nu s-a putut abține să nu menționeze că ridicarea fabricii Tesla va trebui să se petreacă într-un ritm mai alert decât construirea aeroportului din capitala Germaniei ( se pare că va fi inaugurat în octombrie 2020, după câţiva ani de întârziere).  Fabrica Tesla ar urma să fie ridicată în Grünheide,  un orăşel la sud-est de Berlin, ceea ce înseamnă –spune presa germană – că vistieria capitalei nu va încasa nimic de pe urma acestei afaceri. Planurile vizează 3.000 de angajaţi, însă după expansiune cifra ar putea ajunge la 8.000. Tesla – care  ar urma să beneficieze de subvenţii europene în valoare de aproximativ 300 milioane de euro, dacă Bruxelles-ul îşi va da acordul pentru aceste subvenţii – a fost percepută de nemţi drept o firmă ambiţioasă, dar înglodată în datorii şi fără o strategie de viitor. S-au trezit târziu,  deşi vântul electrificării bântuie prin toată Europa.  Musk ştie că Volkswagen a început retehnologizarea unei fabrici proprii de mașini electrice la Zwickau, în Saxonia, acolo vor fi produse anual 330.000 de modele  exclusiv electrice, începând cu 2021. Tesla operează în segmentul premium, cu preţuri ridicate, şi a ieşit la atac şi  în faţa celorlaţi concurenţi –   Porsche (cu modelul Taycan), Audi (cu seria E-Tron) sau Daimler (Mercedes EQC). O gigafactory în Germania este o piesă din puzzle-ul lui Musk, astfel de uzine au fost construite în deşertul din statul american Nevada şi în China, la Shanghai. Deja compania dispune de o fabrică de asamblare în Olanda unde sunt produse maşinile Model S şi X.

Radu Jacotă

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version