Cauta

Ce bugete au pregătit românii pentru luna cadourilor? Puțini îți mai permit să ofere ceva scump

cadouri de craciun

Ce bugete au pregătit românii pentru luna cadourilor? Puțini îți mai permit să ofere ceva scump

6 europeni din 10 declară că îl vor aştepta pe Moş Crăciun acasă şi vor petrece alături de familie, în loc să călătorească pentru a-şi vizita rudele, prietenii sau pentru a descoperi locuri noi, potrivit unui studiu Revolut.

36% dintre români spun, de asemenea, că sigur nu vor călători de Crăciun, în timp ce 64% manifestă o mai mare mobilitate. De altfel, românii sunt europenii în rândul cărora s-au întâlnit cele mai multe răspunsuri în favoarea călătoriilor.

Scumpirile îi împiedică să se bucure de magia sărbătorilor

În privinţa bugetelor planificate pentru Crăciun, cei mai mulţi europeni se tem că majorările de preţuri îi vor împiedica să se bucure cum îşi doresc de sărbătorile de iarnă. 6 europeni din 10 declară că vor face tot ce se poate să rămână în limitele bugetului anticipat pentru acest sezon, în timp ce un sfert dintre respondenţi recunosc că au făcut economii din timp pentru a avea bani de cadouri.

În România, majoritatea respondenţilor consideră că se vor încadra în bugetul estimat cu toate cadourile (76%), în timp ce doar 20% au pus bani deoparte special pentru acest moment al anului. Mai degrabă, românii iau în calcul voucherele (7%) decât cadourile realizate chiar de ei (6%). Locuitorii din sud-estul ţării par a fi cei mai prevăzători: 25% au economisit pentru sezonul cadourilor şi, de asemenea, cei din Generaţia Z (18-24 de ani, 28%), arată sursa citată.

Românii din vestul țării strâng punga

Românii din vestul ţării sunt cei mai cumpătați la acest capitol. 57% declară că vor cheltui sub 250 de euro de sărbători şi exclud total posibilitatea de a cheltui mai mult de 1.000 de euro pentru acest moment al anului.

Românii din centrul ţării (6%) şi din capitală (5%) se află la polul opus şi se pregătesc de cheltuieli care se vor situa între 1.000 şi 1.500 de euro. Cei mai afectaţi de creşterile de preţuri par a fi consumatorii din sud-vestul şi din sud-estul ţării, care au declarat că nu au plănuit deloc să cheltuiască de sărbători (9%, respectiv 8%, ambele procente superioare mediei la nivel naţional).

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version