Cauta

Ce au aflat polițiștii despre bărbatul care conducea barca răsturnată în râul Mureș. L-au reținut / Detalii șocante din anchetă

barca

Ce au aflat polițiștii despre bărbatul care conducea barca răsturnată în râul Mureș. L-au reținut / Detalii șocante din anchetă

Bărbatul care conducea barca ce s-a răsturnat duminică în râul Mureș era sub influența alcoolului. Acesta a fost reținut de polițiști pentru ucidere din culpă.

Localnicul de la cârma bărcii are 33 de ani, se numește Marcel Mujicas și este din Semlac, potrivit specialarad.ro. Polițiștii au stabilit că avea o alcolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a reușit să se salveze.

Barca răsturnată nu era înregistrată

Ies la iveală informații scandaloase despre accidentul de duminică de pe Mureș. Potrivit unor surse apropiate anchetei, barca era una din lemn, cu motor, neînregistrată.

În plus, ambarcațiunea era și supraîncărcată cu pasageri. Niciunul nu purta vestă de salvare. Bărbatul intenționa să-i treacă pe cei 11 de pe un mal pe altul.

Trei familii – șase adulți și șase copii cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani – din județul Arad au urcat într-o barcă pentru a ajunge la o terasă situată pe celalalt mal, în județul Timiș, unde cântau lăutarii.

Înghesuiți într-o barcă șubredă, cei 12 s-au îndepărtat foarte puțin de mal și asta deoarece curenții puternici au răsturnat imediat barca.

Pasagerii au stat înghesuiți fără veste de salvare

Unii dintre cei din barcă au reușit să se agațe de crengi și au fost salvați. Țipetele lor au fost auzite de ceilalți localnici aflați la pădure. Oamenii au sărit în bărci și au încercat să-i salveze. Un bărbat a scos din apă două femei și o fetiță.

Alții care au căzut în apă au fost trași în adâncuri de curenți. Un tată cu doi copii nu au mai ajuns la mal. De asemenea, un tânăr de 27 de ani este și el dispărut. Au fost căutați ieri ore întregi de echipajele de pompieri, iar căutările au fost reluate în această dimineață.

24 de pompieri din județul Timiș și 15 pompieri arădeni intervin cu 13 bărci pe râul Mureș în căutarea celor patru.

La fața locului au sosit duminică seara zeci de pompieri – din județele Arad și Timiș – cu bărci și echipament de iluminat, dar si scafandri. Căutarile au început imediat, însă fără succes. Pe măsură ce trece timpul, șansele ca cei dispăruți în râu să fie în viață scad foarte mult. Barca a fost găsită la 4 kilometri distanță, aproape de Arad.

Ultimele stiri

  • UGIR-1903: Ce procent din PIB merge către Ucraina și Republica Moldova? Opriți finanțările nejustificate și falimentarea României!
  • Cum va fi vremea până spre final de septembrie. ANM, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni
  • VIDEO. Vulcanul ETNA a erupt din nou. Autoritățile italiene au emis o alertă pentru traficul aerian
  • Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România, după impunerea contribuţiei pe sănătate. Top 10 pensii
  • Cât costă rechizitele școlare în acest an. Reale provocări pentru părinți: cheltuielile sunt considerabile
  • Ministrul Educației spune că probabil anul școlar va începe cu un boicot: „Nu știu de ce anvergură”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Exit mobile version