AcasăNewsCE a descoperit o campanie de dezinformare a unor grupări din Rusia

CE a descoperit o campanie de dezinformare a unor grupări din Rusia

Mai multe grupări rusești au coordonat o campanie de dezinformare pentru a influența alegerile europarlamentare, transmite Comisia Europeană prin intermediul unei analize. Potrivit documentului, încă nu se știe dacă această campanie și-a atins scopul.

Sursa foto Twitter

 

Aceste tactici au avut drept miză subminarea legitimităţii democratice a UE şi au fost folosite subiecte controversate pentru a creşte furia publicului, conform unor dovezi obţinute de instituţii de la Bruxelles. “Dovezile strânse arată o activitate continuă şi susţinută de dezinformare din partea unor surse din Rusia care are ca scop diminuarea prezenţei la vot şi influenţarea preferinţelor votanţilor. Au fost acoperite subiecte variate, de la contestarea legitimităţii democratice a UE până la exploatarea unor dezbateri publice pe subiecte precum imigraţia şi suveranitatea”, se arată în analiză.

Tot acolo este precizat și faptul că e prea devreme pentru a şti dacă această campanie a influenţat rezultatele alegerilor. „Având în vedere natura din ce în ce mai sofisticată a activităţilor de dezinformare şi dificultăţile investigatorilor independenţi de a ajunge la datele relevante de pe platforme, va fi nevoie de mai mult timp şi de un efort concentrat al societăţii civile, mediului academic şi platformelor online pentru a ajunge la o concluzie relevantă privind impactul campaniilor de dezinformare”, se arată în raport.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
197 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger