AcasăNewsCe a anunțat Klaus Iohannis despre obligativitatea purtării măștii, DUPĂ 15 mai,...

Ce a anunțat Klaus Iohannis despre obligativitatea purtării măștii, DUPĂ 15 mai, și despre restricții

După ce a discutat din nou – de această dată miercuri – cu premierul și cu miniștrii Marcel Vela și Nelu Tătaru, dar și cu secretarul de stat Raed Arafat, Klaus Iohannis a ieșit în fața presei, inițial cu mască de protecție, și a făcut anunțuri de interes pentru opinia publică.

Deși a renunțat destul de rapid la masca sanitară, în ideea de a putea fi auzit mai bine, președintele a subliniat că după 15 mai, când ar urma să se aplice o relaxare a restricțiilor impuse pentru a se limita răspândirea infectărilor cu noul coronavirus, Klaus Iohannis a pus accent pe faptul că aceste accesorii vor deveni obligatorii în transportul în comun, dar nu numai. „Am decis astăzi că după dată de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp. Și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării”, a precizat Iohannis.

Ce se întâmplă cu restricțiile

Totodată, președintele a adus în discuție mult-așteptata relaxare a măsurilor ce vizează restricțiile de deplasare. „După data de 15 mai, după ce se epuizează actuala stare de urgență, vom renunța la restrângerile care privesc persoane – deci nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. (…) Vom putea să ne deplasăm în spații publice fară să trebuiască să declarăm în prelabil unde și de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mișcare individuală. Evident, pentru protecția generală a populației și pentru protecția individuală, multe restrângeri vor rămâne în continuare (sic!) în vigoare”, a punctat Iohannis, de la Cotroceni.

Președintele a sublinat că „până în 15 mai toate restricțiile rămân în vigoare”, drept urmare a reiterat recomandarea „stați acasă!”.

Iohannis a pus accent și pe faptul că „după 15 mai vom putea să ne mișcăm mai liber, însă viața nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii”, subliniind că unele restricții vor dispărea, dar multe altele vor rămâne valabile. De exemplu, a menționat că după 15 mai vor rămâne în vigoare ” cu siguranță o vreme” interdicțiile ce vizează adunările publice sau diferite manifestări.

sursa foto: presidency.ro

author avatar
Cristina Stefan
491 afisari

2 COMENTARII

  1. @Și femeile arabe purtătoare de burqa sunt mai tot timpul protejate de expirația celorlalți , etc., ? Opinați că ideea ar putea fi a lui Arafat, ?

  2. Sau sint prea mari stocurile de masti achizitionate,de „prieteni”? Si profitul e prea bun

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger