Cauta

CC: Traian Basescu nu s-a comportat contrar Constitutiei

Judecatorii Curtii Constitutionale au prezentat decizia pe care au luat-o in privinta cererii de suspendare depuse de USL. Potrivit acestora, exercitarea de catre Presedinte a unui rol activ in viata politica si sociala a tarii nu poate fi caracterizata ca un comportament contrar Constitutiei.

Magistratii Curtii Constitutionale au prezentat, vineri, raspunsul la cererea depusa de catre USL  de a-l suspenda pe presedintele Traian Basescu. Acestia au declarat ca nu si-a exercitat cu maxima eficienta si exigenta functia de mediere, aratand totodata ca exercitarea de catre Presedinte a unui rol activ in viata politica si sociala a tarii nu poate fi caracterizata ca un comportament contrar Constitutiei.

Judecatorii CC si-au prezentat deciziile in functie de punctele din documentul inaintat de catre USL.

Astfel, la primul capitol din propunerea de suspendare, in care Traian Basescu este acuzat ca a uzurpat rolul premierului, substituindu-se astfel in atributiile constitutionale ale Guvernului, judecatorii au decis ca acesta, prin comportamentul sau, „si-a asumat public initiativa luarii unor masuri economico-sociale, inainte ca acestea sa fie adoptate de catre Guvern, prin asumarea raspunderii, fapt poate fi retinut ca o incercare de a diminua rolul si atributiile primului ministru”.

In cazul capitolului 2, ce sustine ca Traian Basescu a incalcat in mod repetat drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor prevazute in Constitutie, judecatorii au decis ca motivele imputate “nu se pot constitui in elemente ce conduc la atingerea substantei acestor drepturi fundamentale”.

In cazul incalcarii procedurii de revizuire a Constitutiei prevazuta de legea fundamental au decis ca faptele “nu pot conduce la concluzia ca Presedintele Romaniei ar fi incalcat prevederile Legii fundamentale”.

Ultimele stiri

  • Sprijin pentru românii cu venituri mici. Când vor fi încărcate cardurile sociale cu prima tranșă de ajutor pentru cumpărarea de alimente
  • Asia Express, ediția umilinței supreme: concurenți transformați în frizeri de fire albe și cântăreți de karaoke pe fals
  • Descoperire șoc în statul american în care a fost ucis Charlie Kirk: dispozitiv exploziv găsit sub o mașină a unei televiziuni
  • UPDATE. Protest al sindicaliştilor din administraţia publică, în Piața Victoriei: „Guvernul trebuie să înțeleagă că lucrurile nu mai pot continua așa!”
  • Scandal într-un avion cu destinația Otopeni. Ar fi fost implicați circa 30 de pasageri. După aterizare a intervenit poliția
  • Ploaia și aviația
  • Anunț CALIPSO SRL
  • Caricatura Zilei
  • Anunț STOICA PRIMA MONTAGE SERVICE S.R.L.
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version