AcasăNewsCazul IREAL al unui șef de Poliție Locală. Totul a pornit de la un accident cu o alcoolemie uriașă. Șeful Primăriei, nevoit să intervină

Cazul IREAL al unui șef de Poliție Locală. Totul a pornit de la un accident cu o alcoolemie uriașă. Șeful Primăriei, nevoit să intervină

Cazul IREAL al unui șef de Poliție Locală. Totul a pornit de la un accident cu o alcoolemie uriașă. Șeful Primăriei, nevoit să intervină - Ziarul NationalCazul IREAL al unui șef de Poliție Locală. Totul a plecat de la un accident cu o alcoolemie uriașă (sursa foto: Facebook)

Cazul șefului Poliției Locale Alba Iulia este cel puțin ieșit din tipare, dacă este să ne luăm după firul epic al unei situații greu de imaginat, al cărei protagonist a fost, încă de la mijlocul lunii decembrie a anului trecut.

Pe 17 decembrie, Daniel Ilcu a fost implicat într-un accident rutier. Care ar fi fost provocat chiar de el, după ce ar fi avut o alcoolemie ireal de mare, de peste 5 la mie, ajungând chiar în comă alcoolică, timp de o noapte, la Serviciul de Urgență al spitalului din Alba Iulia, conform ziare.com.

Lesne de înțeles că, după ce a ajuns la spital, unde a rămas internat, nu s-a mai prezentat la muncă. S-a întâmplat începând cu data de 18 decembrie 2020. Situație în care edilul din Alba Iulia a ajuns în situația de a-l da, în primă fază, dispărut. ”Nu a transmis nimic, nu a adus nici un document din care să reiasă că ar fi în concediu medical, din punct de vedere profesional pot doar să confirm că nu a mai venit de atunci la serviciu. Am cerut încă de atunci, în scris, la IPJ Alba să ne transmită care a fost rezultatul constatărilor din ziua accidentului, dacă a avut alcoolemie și dacă a avut, care a fost valoarea acesteia pentru că eu nu pot să dispun măsuri disciplinare pe povești”, a explicat primarul Gabriel Pleșa pentru publicația locală ”Unirea”.

Ce a urmat

Într-un final, se pare că șeful Poliției Locale a remis primăriei din Alba Iulia documentația care să ateste că este în concediu medical.

În tot acest timp, ca urmare a accidentului, Parchetul a deschis un dosar ”in rem”, pentru vătămare corporală din culpă, Ilcu nefiind încă audiat. De asemenea, s-a aflat că reprezentanții Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia ai cerut IPJ Alba documente în vederea efectuării cercetărilor.

Despre Daniel Ilcu se știe că a ajuns în fruntea Poliției Locale Alba Iulia în vara anului 2018, fiind pensionat din Poliție.

author avatar
Andrei Coman
429 afisari

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img