AcasăNewsCazul elevei violate: O comisie din Senat cere CNA "investigarea urgenta" a...

Cazul elevei violate: O comisie din Senat cere CNA „investigarea urgenta” a emisiunii de marti, dupa dezvaluirea identitatii fetei

In conditiile in care, in cadrul emisiunii „La Maruta”, difuzate cu doar o zi in urma, la Pro Tv, opinia publica a aflat nu doar noi aspecte din povestea de groaza a fetei care a trait si traieste in continuare o trauma, dupa ce a fost violata de sapte tineri, in Vaslui, in urma cu aproximativ opt luni, dezvaluiri emotionante marturisite chiar de ea, dar i-au vazut, pentru prima oara de la mediatizarea cumplitului caz, si chipul, cazul a capatat o si mai mare amploare.

In acest sens, pe langa opiniile oamenilor simpli, pe marginea deciziei realizatorilor si a producatorilor emisiunii de a-i dezvalui fetei identitatea, aratandu-i practic, chipul, neblurat, si fara distorsiuni ale vocii, la o ora de varf, la TV, atat ei, cat si mamai acesteia, au aparut si reactii de la reposnsabilii in materie de audiovizual.

„Am asistat la un fapt de o gravitate exceptionala”

Astfel, Comisia pentru Cultura din Senat, prin intermediul presedintelui acestui for, parlamentarul Georgica Severin, cere Consiliului National al Audiovizualului (CNA-ului), intr-un comunicat de presa, sa analizeze emisiunea de marti.  „In seara zilei de marti, 21 iulie 2015, am asistat la un fapt de o gravitate exceptionala: In cadrul emisiunii „La Maruta”, difuzata de postul de televiziune Pro TV, a fost difuzat, in direct, un interviu cu eleva dintr-un sat din judetul Vaslui victima a unui viol in grup. Acest caz, care a revoltat opinia publica la nivel national, atat prin gravitatea infractiunii comise, cat si prin atitudinea sfidatoare a acuzatilor, la care s-a adaugat si impresia de clementa nejustificata a justitiei, a avut drept consecinta, pe langa traumele fizice si psihice inerente, expunerea victimei unui nemeritat oprobriu al comunitatii locale. Goana dupa senzational si audienta a realizatorului de emisiuni tv Catalin Maruta, precum si a postului care a gazduit emisiunea a facut ca expunerea victimei sa se extinda la nivel national prin dezvaluirea identitatii ei”, se arata in comunicatul respectiv.

Mai exact, Comisia solicita „investigarea urgenta a eventualei incalcari a normelor legale si sanctionarea cu maxima asprime a vinovatilor”.

La randul lor, reprezentantii Consiliului National al Audiovizualului s-au sesizat cu privire la acest caz, urmand ca, in cadrul sedintei de joi sa analizeze acest caz care, in cursul zilei curente, a fost indelung comentat in spatiul public. „PRO TV – emisiunea La Maruta difuzata pe data de 21.07.2015 – autosesizare CNA si reclamatiile nr.6914/22.07.2015/1/2/3”, suna punctul de vedere cu referire la emisiunea in cauza, aflat pe ordinea de zi a intrunirii CNA, sin 23 iulie.

Maruta explica: este majora, si-a dat acordul in scris si au trecut 8 luni de la incident

Avand in vedere comentariile aparute in ultimele ore, pe marginea acestui aspect, Catalin Maruta, realizatorul emisiunii in care au aparut atat eleva, cat si mama ei, si-a prezentat, pe contul personal de Facebook, punctul de vedere. Din postarea respectiva redam urmatorul pasaj, care poate fi considerat relevant:

„Mama victimei si-a dorit sa intre in direct cu mine pentru a multumi pentru sprijin si implicare si pentru faptul ca petitia online care cerea dreptate in cazul ei isi triplase in timp record numarul de semnaturi. Fata a stat in alta camera in timpul interventiei in direct. Totusi, in timpul interviului, ea a cerut sa apara pe post. Pe pauza de publicitate, i-a spus reporterului ca isi doreste sa apara pentru a multumi, fiind coplesita de mesajele si incurajarile primite. Am fost informati ca isi doreste sa apara si sa vorbeasca si am decis sa mergem mai departe cu ea, luand in considerare mai multe lucruri: este majora, si-a dat acordul in scris si au trecut 8 luni de la incident timp in care ea a facut terapie psihologica si a mers la scoala, viata ei redevenind aproape la normal. Dupa cum s-a vazut si in emisiune, dupa pauza publicitara ea a stat langa reporter si si-a transmis mesajul de multumire: “Va multumesc foarte mult pentru sprijinul pe care mi-l acordati.””, explica realizatorul emisiunii de la Pro TV.

sursa foto: emaramures.ro

126 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger