Noi informații înspăimântătoare au fost anunțate oficial de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, marti după-amiază. Totul, pe măsură ce se continuă cercetările atât la locuința suspectului din cazul Caracal, cât și în locurile indicate de acesta.
Astfel, s-a aflat că procurorii de la structura centrală a DIICOT-ului, împreună cu specialiștii din rândul polițiștilor, trimiși în județul Olt, au continuat atât percheziția la domiciliul lui Gheorghe Dincă, din strada Craiovei, cât „și cercetarea la fața locului din data de 05.08.2019, în zona indicată de către inculpat, respectiv o lizieră situată pe traseul Caracal-Bucureşti”.
E important de avut în vedere faptul că în timpul verificărilor făcute marți în zona ultim menționată, „după cernerea cenuşei, au fost identificate și alte fragmente osoase și dinți”, iar despre aceste noi descoperiri se crede că ar fi rămășițe de natură umană. „Medicii legiști aflați la fața locului au concluzionat faptul că, resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană”, se notează în comunicatul DIICOT-ului.
Nu în ultimul rând, e de menționat faptul că în dosarul de față s-au făcut și mai multe audieri, dar și așteptatele percheziții informatice „asupra unor medii de stocare”. Aceste verificări de specialitate s-au derulat la domiciliul lui Dincă, în prezența acestuia și a avocatului din oficiu.
sursa foto – captura Romania TV
Woooow! Si de acum pana se fac cele 6 luni de arest preventiv Dinca magnificul ii va purta pe anchetatori pe toate coclaurile pana termina Jud Olt!
Daca a fost sau nu politistul cu Dinca la el acasa se poate afla destul de usor. Acesta a aparut in peisaj cand a venit Bucurestiul cu echipa lui.Era si dansul in aceea zi in curtea lui Dinca? Ce motiv ar avea avocatul lui Dinca sa dezinformeze? Niciunul. Din curte, de pe coclauri, seara a fost dus direct in arest. Asha am vazut la TV. Singurul loc unde putea sa-l contacteze politistul. Daca asa s-a procedat este Ilegal. Era in arest preventiv.Altceva ancheta Dl politist. Si a profitat de ocazie .Nu am auzit ca in Bucuresti, in arest preventiv, vreo persoana sa poata fi vizitata de oricine si oricand.