AcasăNewsCazul „azilelor groazei”. Doi inspectori sociali de la AJPIS Ilfov, reținuți de...

Cazul „azilelor groazei”. Doi inspectori sociali de la AJPIS Ilfov, reținuți de DNA

(sursa foto: Facebook/Direcția Națională Anticorupție)

Doi inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov au fost reținuți, joi, de către procurorii anticorupție. Măsura a fost luată în scandalul legat de „azilele groazei”.

Cei doi inspectori sociali sunt acuzați de DNA de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Și anume sunt acuzați că ar fi procedat la o evaluare formală, doar în baza documentelor, a îndeplinirii de către un centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi – situat pe raza județului Ilfov – a standardelor minime de calitate obligatorii.

Citiți și: Ștefan Godei, patronul de la „azilele groazei”, s-a îmbogăţit de pe urma suferinţei bătrânilor. Cum cheltuia banii

Cum fentau angajaţii de la „căminele groazei” controalele ITM. Unde erau ascunşi bătrânii

Scandalul azilelor de bătrâni scapă de sub control. Un patron din Eforie Nord s-a stropit cu benzină în fața primăriei Constanța

Ar fi omis să constate starea de degradare a mobilierului și a dotărilor

Într-un comunicat al DNA se precizează că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 iulie, așadar cu ziua de joi, a lui Andrei-Cornel Năstase și a Florinei Rontescu, în calitate de inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 25.04.2023 – 31.05.2023, inculpații Năstase Andrei-Cornel și Rontescu Florina, în calitate de inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile prevăzute de legislația primară, referitoare la realizarea vizitelor de evaluare în teren în ceea ce privește un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități situat pe raza județului Ilfov.

Concret, cei doi inculpați ar fi procedat la o evaluare formală, doar în baza documentelor, a îndeplinirii de către centrul respectiv a standardelor minime de calitate obligatorii, și ar fi omis să constate starea de degradare a mobilierului și a dotărilor din spațiul cu destinația de bucătărie, precum și problemele structurale de igienă pe care controalele inopinate ale celorlalte autorități publice sau private le-au constatat. De asemenea, deși ar fi constatat că centrul respectiv nu dispunea de resursa umană necesară prestării serviciilor sociale respective, inculpații ar fi dat instrucțiuni reprezentantului centrului cu privire la modul de modificare/completare a contractelor de prestări servicii medicale astfel încât, în final, să se îndeplinească cerințele minime prevăzute de lege.

Ulterior, înainte ca problemele constatate să fi fost remediate, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, documentația necesară pentru obținerea licenței de funcționare a centrului respectiv”, se menționează în comunicatul DNA.

Cei doi urmează să fie prezentați vineri, 14 iulie, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

author avatar
Andrei Coman
314 afisari

3 COMENTARII

  1. O BOMBA MEDIATICA REGIZATA CARE SA FURE ATENTIA PROSTIMII ,O RAFUIALA INTRE CLANURILE POLITICII ROMANESTI ,SE APROPIE 2024 SI S-AU INCAIERAT HIENELE ,SACALII SI COIOTII PE TRUPURILE BATRINILOR CARE AGONIZAU IN ADAPOOSTURILE GROAZEI !.
    34 DE ANI DE JAF SALBATEC IN CARE TOATA ROMANIA ARATA LA FEL CA IN CAMINELE GROAZEI SAU CA IN LAGARELE DE EXTERMINARE , O ROMANIE DESTABILIZATA,O ROMANIE DIN CARE S-AU REFUGIAT PESTE 5 MILIOANE DE ROMANI LASATI PE DRUMURI ,TRIMISI IN SOMAJ ,O ROMANIE A FAMILIILOR DISTRUSE ,O ROMANIE VANDUTA STRAINILOR ,O ROMANIE DATOARE LA FMI SI BM PENTRU GENERATII, O ROMANIE TRANSFORMATA INTR-O COLONIE LEGATA CA O VITA CU LANTUL DE SAMSARII CARE O VAND LA BUCATA , ZI DE ZI,O ROMANIE CAREIA I SE COMANDA SA MANANCE INSECTE !,CARNE SINTETICA ,PRODUSE EXPIRATE SI CAREIA SA I SE DEA CU PORTIA DREPTUL LA VIATA !!!, O ROMANIE COBAI PENTRU EXPERIMENTE CLANDESTINE PE OAMENI !! ,O ROMANIE IN CARE LEPRELE SI ANALFABETII S-AU COCOTAT LA GUVERNARE,O ROMANIE IN CARE DICTATURA PROSTIEI ,INCOMPETENTEI SI IRESPONSABILITATII ISI ZICE DEMOCRATIE !!!.

  2. Si primarul Pandele nu stia nimic …….. iar dna Firea nu era apropiata de fostul ei sofer ce conducea azilul din Voluntari. este? wow!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger