Cauta

Caz tulburător la Timișoara: trei decese într-un bloc. Două dintre victime, copilași

Situație tulburătoare într-un bloc din Timișoara: un bebeluș de 9 zile, un copilaș de trei ani și mama acestuia din urmă au pierit în condiții neclare încă, aparent în urma unei dezinsecții făcute în scara respectivă. Cazul a iscat ample verificări.

Caz tulburător la Timișoara: trei decese într-un bloc. Două dintre victime, copilași - Ziarul NationalDin câte a precizat secretarul de stat Raed Arafat, subprefectul din Timiș a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru a se analiza situația de la blocul respectiv. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne a subliniat că încă nu se poate spune că problemele ar fi fost cauzate de o operațiune de deratizare-dezinsecție, fiind vorba doar despre o ipoteză de lucru. “Nu putem specula până nu avem rezultate definitive”, a menționat Arafat, într-o intervenție la Antena 3, după ce a anunțat că în cazul de față s-au trimis echipe de specialiști “care pot să constate dacă există substanțe toxice”.

Secretarul de stat a precizat și faptul că s-a luat totărârea ca locatarii blocului respectiv să fie duși la spital, pentru a fi verificați din punct de vedere medical. “Decizia înaintea Comitetului (…) este că, cu două microbuze și cu un echipaj de prim-ajutor, se face evacuarea celor (…) care se află într-o anumită zonă a blocului către UPU pentru investigații”, a precizat Arafat.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version