AcasăNewsCaz șocant la Timișoara. O femeie a murit. Amănunte cutremurătoare din anchetă:...

Caz șocant la Timișoara. O femeie a murit. Amănunte cutremurătoare din anchetă: ”I-a dat foc cu o brichetă”

Caz șocant la Timișoara. O femeie a murit, după ce un vecin i-a dat foc. Amănunte cutremurătoare din anchetă (sursa foto: Facebook)

S-au aflat amănunte oficiale din ancheta pe care o derulează oamenii legii, în cazul absolut șocant ce a avut loc în scara unui bloc din orașul situat în vestul țării.

Un bărbat – despre care presa locală transmite că are 22 de ani și că ar fi student – este acuzat că i-ar fi dat foc unei vecine din bloc. Nenorocirea s-a întâmplat marți, 13 iulie. Femeia, dusă de urgență la spital, cu multiple arsuri, a murit miercuri dimineață.

Victima, dusă cu arsuri la spital, nu a supraviețuit

Reprezentanții Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au remis un comunicat, în care se dau detalii cu privire la acest caz șocant. Și din care s-a aflat că bărbatul acuzat de oribila faptă ar fi aruncat peste o jumătate de litru de benzină asupra vecinei sale, înainte de a aprinde o brichetă. A urmat dezastrul. Procurorii vorbesc în acest caz despre premeditare.

În sarcina inculpatului s-a reținut în fapt că, în data de 13.07.2021, în jurul orei 1420, în timp ce se afla pe casa scării, în fața apartamentului său, a aruncat mai bine de jumătate de litru de benzină pe vecina sa de bloc S.R., după care i-a dat foc cu o brichetă. Inculpatul a săvârșit fapta cu premeditare, cumpărând în cursul dimineții o cantitate de aproximativ 1,7 litri de benzină de la o stație peco din Timișoara.

Victima S.R. a suferit arsuri de gradul III pe toată suprafață corpului, acestea fiind de natură să-i pună în pericol viața, fiind transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, se menționează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Schimbarea încadrării, după decesul femeii

După cumplitul episod, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru tentativă de omor calificat. Din păcate, între timp s-a aflat că victima a pierit. ”În data de 14.07.2021, procurorul a luat față de inculpat, măsura preventivă a reținerii pe timp de 24 ore, începând cu ora 0115.

La aceeași dată, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în care a fost comisă fapta.

Având în vedere că în cursul dimineții de azi, 14.07.2021, a survenit decesul victimei S.R., urmează ca după efectuarea autopsiei și întocmirea concluziilor preliminare privind cauza decesului de către I.M.L. Timișoara, procurorul de caz să dispună asupra schimbării încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat”, se mai precizează în comunicat.

216 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger