Cauta

Caz ORIPILANT! Planul diabolic al unui cuplu din Galați a intrat în atenția autorităților! Doi copilași, victime ale unor abuzuri incredibile!

sursa foto: b1tv.ro

Caz oripilant ajuns în atenția procurorilor români. Sunt acuzații cutremurătoare ce planează asupra unor concubini din Galați – o femeie și iubitul acesteia. Cei doi ar fi batjocorit doi copii de vârste fragede, iar cazul ar fi fost sesizat autorităților chiar de către reprezentanții unei platforme de socializare.

Rețeaua de socializare chinezească TikTok a sesizat autoritățile din România, în cazul unui cuplu din Galați acuzat că și-a violat bebelușul de trei luni și fetița de 1 an și 7 luni și ar fi încercat să transmită imaginile live, transmite publicația locală debraila.ro. Femeia și bărbatul au fost arestați preventiv 30 de zile.

UPDATE: DIICOT a transmis luni, 17 noiembrie, un comunicat în care se menționează că, în data de 13 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila „au dispus reținerea a doi inculpați (un bărbat și o femeie, cu vârstele de 48 și 22 de ani) cercetați pentru infracțiunile de viol săvârșit asupra unui minor, complicitate la viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă”.

Cei doi copii, plasați urgent la un asistent maternal profesionist

Cei doi copii au fost plasați în regim de urgență la un asistent maternal profesionist.

„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, la data de 07.11.2025, inculpatul acționând în scopul producerii de materiale pornografice, a întreținut acte de natură sexuală cu două victime minore, context în care inculpata a realizat înregistrări de tip video folosind un telefon mobil.

Ulterior, inculpații au editat materialele pornografice cu minori (prin suprapunerea unui fundal sonor) și le-au distribuit pe o rețea de socializare.

În urma percheziției efectuate în locuința comună a acestora, situată pe raza județului Galați, au fost identificate și ridicate dispozitive de stocare a datelor.

De asemenea, cele două victime minore au fost plasate în regim de urgență la un asistent maternal profesionist”, se menționează în comunicatul DIICOT.

Sursa citată precizează că vineri, 14 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pe o durată de 30 de zile.

„Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai menționează în comunicat.


Ororile s-ar fi petrecut în locuința celor doi concubini

În primă fază, DIICOT i-a reținut pe cei doi și i-a trimis în fața magistraților de la Tribunalul Brăila, cu propunere de arestare, acceptată de judecători, dar contestată de cei doi, transmite aceeași publicație.

Din câte s-a mai aflat în acest caz cu amănunte absolut șocante, individul este acuzat de viol și pornografie infantilă, iar mama copiilor de complicitate la viol și pornografie infantilă.
Cei doi copii sunt ai femeii, bărbatul nu apare ca tată în certificatele de naștere, deși anchetatorii bănuiesc că ar fi chiar tatăl biologic al micuților – notează sursa citată.

Ultimele stiri

  • Sindicatele, țepuite și de Nicușor Dan. Protestele se mută la Cotroceni
  • Problemele economice ale Rusiei nu-l vor descuraja pe Putin
  • Lucescu, exploziv înainte de România – San Marino: „Eu mă demit! Ce mai vreți?”
  • „Comerțul a fost întotdeauna un punct fierbinte”. Negociatorul lui Trump critică UE
  • Mbappé și PSG în fața judecătorilor pentru 55 de milioane de euro!
  • Jaful din banii publici, protejat prin lege. Achizițiile și consumul de medicamente din spitale nu sunt controlate
  • Călin Georgescu, din nou la instanță: „În spatele păduchilor au apărut șobolanii politicii românești”
  • Pesede, pesede, viitorul țării e!
  • Aurul, joc de poker
  • Cercetătorul Ilia Stambler propune un program România–Israel pentru cercetarea îmbătrânirii: «Speranța de viață sănătoasă poate fi prelungită»
  • Exit mobile version