AcasăNewsCaz incredibil. Șofer depistat cu o alcoolemie uriașă, în Galați! Ce valoare...

Caz incredibil. Șofer depistat cu o alcoolemie uriașă, în Galați! Ce valoare a indicat aparatul cu care a fost testat – VIDEO

foto: Facebook

Nici bine nu se aflase despre ”aventura” unui tânăr șofer craiovean prins, vineri, cu dublul vitezei admise, pe un drum național, și despre sancțiunile dispuse în cazul acestuia – VEZI AICI, că a mai venit o veste din direcția polițiștilor, despre un alt conducător auto.

De această dată e vorba despre un bărbat din Galați. Mai exact despre un șofer în vârstă de 54 de ani. Despre care IPJ Galați a anunțat, sâmbătă, că a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe strada Uzina de Apă. Nu oricum, ci sub influența alcoolului, din câte au stabilit polițiștii. Omul a fost pus să sufle în aparat. Iar rezultatul a fost unul incredibil. Și anume, la testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație 3,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit digi24.ro.

Ulterior, bărbatul a fost dus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice, pentru a se stabili exact alcoolemia. Mai precis, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei din Galați.

sursa foto: facebook/Poliția Română

În cazul de față, s-a deschis un dosar penal. Iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, conform aceleiași surse.

Din câte se poate vedea din imagini, omul – care a părut să-și țină fără mari probleme echilibrul – a răspuns întrebărilor polițistului.

Poliția Română, pe Facebook: Colegii noștri, din Galați, au prevenit un dezastru în faza incipientă!

Referiri la cazul de la Galați s-au făcut și pe pagina de Facebook a Poliției Române.

”Unde te poate duce o astfel de cifră?

La un dosar penal?

Este cea mai ușoară pedeapsă, dacă facem o comparație cu ceea ce ar fi putut să se întâmple, dacă persoana respectivă producea un accident rutier.

S-a întocmit dosar penal, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Colegii noștri, din Galați, au prevenit un dezastru în faza incipientă!”, sună mesajul postat, în după-amiaza zilei de sâmbătă, cu referire la această situație și cu o poză cu rezultatul indicat de aparatul polițiștilor.