Un caz greu de imaginat a ajuns în atenția polițiștilor brașoveni, care fac cercetări pentru a lămuri exact ce s-a întâmplat.
Și asta după ce un elev de clasa a 7-a ar fi încercat să-și șantajeze profesoara cu fotografii presupus a fi compromițătoare, în care ar apărea fata acesteia. E vorba despre un cadru didactic care predă istoria.
Situația incredibilă a apărut la Liceul cu Program Sportiv din Brașov.
Un elev de clasa a 7-a și-a șantajat profesoara de istorie, pe care a amenințat-o că dacă nu-i dă o notă mai bună la disciplina pe care o predă va posta pe rețelele de socializare poze cu fiica acesteia în ipostaze indecente, potrivit radiobrasovfm.ro.
Profesoara s-a adresat autorităților
În primă fază, profesoara s-a adresat autorităților, dar, ulterior, a anunțat și conducerea școlii. Cazul a ajuns și în atenția reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
„Iată că acest caz este unul oarecum atipic, pentru că e un caz de șantaj de la un elev de clasa a 7-a către un profesor. Ce vă putem spune este că am aflat relativ târziu de această situație, pentru că într-o primă fază doamna profesoară de istorie de la Liceul cu Program Sportiv s-a adresat în mod direct Biroului de Poliției de Siguranță Școlară.
La momentul de față vă putem spune că acești doi copii care sunt protagoniștii acestor evenimente sunt transferați la două școli diferite”, a precizat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al instituției, Valentin Bucur.
Bucur: „Din acel moment lucrurile au degenerat”
Elevul suspectat a fi „șantajist” are nota scăzută la purtare. Școlarul ar fi deranjat orele, comportamentul său fiind monitorizat timp de mai multe luni. Doar că lucrurile nu s-ar fi îmbunătățit, în acel răstimp.
„Inițial, profesorii de la clasa elevului respectiv au sesizat faptul că elevul deranjează orele, că are un comportament necorespunzător la ore și atunci consiliul profesorilor clasei a decis scăderea notei la purtare și monitorizarea comportamentului elevului.
După două sau trei luni de monitorizare au constatat că s-au înrăutățit lucrurile și evident că au rămas, în continuare, cu decizia de a-i scădea nota la purtare chiar la nota patru. Din acel moment lucrurile au degenerat”, a mai declarat Bucur.
Poliția Brașov a deschis un dosar în acest caz și se fac cercetări. „În cauză, față de sesizarea primită, a fost întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări, in rem la acest moment, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Daniel Zontea.
Un elev de clasa a 7-a
-o fi repetent de 10-15 ori,
o fi fost si „dincolo” la studii….
multi primari de azi
au facut cate 40-50 de clase….
elevul v-a primi o sanctiune groaznica , i se va scade nota la purtare , ahahaha!