Cauta

Caz incredibil în Giurgiu. Șofer prins pentru a noua oară fără permis

politist

Un bărbat din Giurgiu a fost reținut de către oamenii legii după ce a fost prins în trafic conducând fără a avea permis. Din verificări, s-a stabilit că nu e prima oară când a fost depistat într-o astfel de situație.

Este vorba despre un bărbat de 49 de ani, din municipiul Giurgiu. Detalii despre acest caz de-a dreptul incredibil au fost aflate marți, 17 ianuarie, dintr-un comunicat al IPJ Giurgiu.

Așa s-a aflat că zilele trecute, „polițiștii Biroului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în municipiul Giurgiu, au depistat un bărbat, de 49 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe șoseaua Alexandriei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Ce s-a stabilit în urma cercetărilor

Verificările făcute de către polițiști au scos la iveală faptul că nu era prima oară când, în decursul ultimilor ani, bărbatul a fost prins pe picior greșit, respectiv conducând fără permis.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză a fost condamnat anterior pentru infracțiuni la regimul rutier, săvârșind în perioada 2017-2019 alte 8 infracțiuni, dintre care 5 de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și 3 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului, iar în anul 2022 a săvârșit încă 3 infracțiuni de conducere fără permis”, conform comunicatului IPJ Giurgiu.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată, cu propuneri procedurale.

Ultimele stiri

  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Alina Gorghiu mai este și refuzată. Malta a decis să respingă cererea de extrădare a prințului Paul
  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • BREAKING NEWS. Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu
  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (1)
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (2)
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Exit mobile version