Un caz cu suspiciuni cutremurătoare a ajuns în atenția autorităților din Mehedinți. Sunt acuzații grave ce planează în dreptul a doi bărbați, care au ajuns să fie în primă fază reținuți, iar apoi arestați.
Caz de-a dreptul șocant în Drobeta Turnu Severin! Sunt acuzații grave ce planează în cazul unui instructor al unei școli pentru copii cu nevoi speciale și al unui paznic al DGASPC – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Două persoane, un instructor pentru educație al Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” și un paznic al DGASPC, au fost arestate, fiind acuzate de viol și abuz sexual cu minori, potrivit antena3.ro.
Cei doi bărbați – unul în vârstă de 53 de ani, iar celălalt de 56 de ani – au fost în primă fază reținuți, iar apoi arestați preventiv pentru 30 de zile.
Indivizii sunt cercetați după ce, pe parcursul a trei ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu șapte minori, existând, însă, suspiciunea că numărul victimelor ar fi mai mare.
Potrivit sursei citate, faptele au fost comise în afara spațiilor de lucru, în apartamentele bărbaților. În urma incidentelor care au ieșit la iveală, angajații au fost dați afară.
Minorii proveneau din medii sociale defavorizate. Și, din câte s-a aflat, ar fi fost ademeniți cu sume modice de bani. Este vorba despre cinci minori plasați în centre ale DGASPC, conform aceleiași surse, și doi minori care erau școlarizați la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”.
Reacția ISJ Mehedinți
În acest caz s-a aflat și o reacție de la nivelul ISJ Mehedinți. Instituția se declară „total împotriva oricărei forme de încălcare a integrității psihice și fizice ale educabililor”.
„Facem precizarea că, din informațiile noastre, există, la acest moment, un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor împotriva minorilor, de către un angajat din sistemul de învățământ cu o vechime în muncă de peste 15 ani, față de care nu au fost înregistrate, anterior, plângeri disciplinare sau penale.
Din comunicarea instituțională, rezultă că faptele au fost săvârșite în afara spațiului educațional.
Facem precizarea că instituția noastră este total împotriva oricărei forme de încălcare a integrității psihice și fizice ale educabililor și că este parteneră a tuturor instituțiilor care sprijină educația și apărarea drepturilor copiilor”, a transmis ISJ Mehedinți.
bă,
din Mehedinti e cati andonescu PSD
stie ceva?