Cauta

Cauza mortii afaceristului Dan Adamescu. Ce scrie pe certificatul de la IML

N-a trecut multa vreme de cand sicriul lui Dan Adamescu a fost preluat de la Medicina Legala, urmand sa fie inmormantat, ca s-a aflat si ce anume au trecut legistii pe certificatul de deces, in dreptul cauzelor care au provocat moartea omului de afaceri.

Intai s-a aflat ca fosta sotie, Carmen Palada, va fi cea care a primit dreptul de a ridica de la Medicina Legala trupul fara viata al omului de afaceri. Totul, dupa o intreaga controversa pe acest subiect, intinsa pe durata a doua zile, rastimp in care legistii s-au ocupat de autopsie, iar opinia publica a aflat ca si sora si trimisii fiului cel mare al lui Adamescu ar fi vrut sa fie lasati sa faca acest lucru, in vederea pregatirii inmormantarii.

La scurta vreme dupa ce s-a lamurit acest aspect, iar avocatul Dancu a mentionat chiar ca „sora si fosta sotie au decis sa se pregateasca impreuna toate aceste ceremonii” prevazute de ritualul funerar, s-a aflat si care sunt, oficial, cauzele mortii omului de afaceri. Si anume „bronhopneumonie si insuficienta cardio-respiratorie”, dupa cum a precizat, in fata presei, acelasi aparator al legii, subliniind ca acesta a fost „diagnosticul de pe certificatul” de la Medicina Legala.

Dan Adamescu a murit la inceputul acestei saptamani, la varsta de 68 de ani, intr-o clinica din afara sistemului penitenciar in care se afla, dupa ce fusese condamnat la inchisoare.

Ultimele stiri

  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • Exit mobile version