Este vorba de aproximativ 2000 de turişti, însă nimeni nu a întâmpinat dificultăţi, astfel încât să fie necesară intervenţia statului pentru repatriere, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
„Aceştia aveau pachete turistice luate de la agenţii care foloseau şi serviciile Thomas Cook. Am făcut un grup de lucru, împreună cu MAE şi ANAT, şi am cerut o raportare rapidă să vedem dacă sunt turişti în dificultate care să necesite repatriere, dar, din fericire, nu a fost cazul. La MAE s-a înfiinţat şi un call-center, dar nu au fost sesizări”, a spus Trif. Cei mai mulţi din cei aproape 2.000 de turişti nici nu au apucat să plece şi îşi vor primi banii înapoi de la agenţii, dar a fost şi un caz cu unii turişti deja plecaţi cărora agenţia de turism prin care au cumpărat vacanţa le-a achitat zilele rămase neplătite de Thomas Cook. Pe de altă parte, colapsul TC va avea consecinţe grave pentru sezonul turistic 2020 din Bulgaria, în condiţiile în care grupul britanic este responsabil pentru mai mult de jumătate din zborurile spre şi dinspre aeroporturile Varna şi Burgas. Şi Asociaţia Companiilor de Turism din Grecia (SETE) estimează pierderi de 500 de milioane de euro. Luni, tour operatorul britanic, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat intrarea în faliment, după ce nu a reuşit să găsească fondurile necesare pentru supravieţuire. Grupul are datorii de 1,7 miliarde de lire sterline şi va intra în “lichidare imediată”. (R.J.)