Cauta

Cătălin Predoiu îl îngrămădește pe Dan Barna – „puținul la minte”

Deputatul PNL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, îl critică în termeni duri pe Dan Barna, preşedintele USR, pentru reacţia acestuia la decizia CCR pe tema amnistiei şi a graţierii pentru fapte de corupţie. Liberalul este de părere că în acest caz Curtea Constituţională are dreptate, iar Dan Barna este mult sub nivelul cerut de funcţia la care aspiră – cea de preşedinte. Predoiu îi găseşte însă scuze lui Ludovic Orban, preşedintele PNL, care a avut acelaşi discurs critic la adresa CCR.Cătălin Predoiu îl îngrămădește pe Dan Barna – „puținul la minte” - Ziarul National

„Candidat, referendum, pilule

1. Reacţia de ieri la decizia CCR (privind amnistia etc) emisă de dl Dan Barna, candidat prezidenţial USR (sic!), demonstrează câteva lucruri: dacă nu-i convine adevărul (respectiv că CCR are dreptate în speţă), nu îl acceptă şi nu-l rosteşte (duplicitar), ne crede proști (arogant), sau, alternativ, dânsul e puţin la minte, oricum sub nivelul cerut de poziţia ocupată, de şef de partid şi candidat prezidenţial.

Sau, dacă e să glumim, a încurcat “pastilele Matrix”, ieri dimineaţă. În oricare din variante, dl Barna demonstrează că e departe de nivelul cerut unui candidat prezidenţial sau om de stat, e chiar ridicol uneori. Ştiu, o să spuneţi că şi dl Orban a declarat cam aceleaşi lucruri, dar cel puţin dl Orban îşi apără candidatul prezidenţial, s-a simţit probabil presat să găsească o explicaţie.

Dar dl Barna, care vrea să-l contra-candideze pe dl Iohannis, a fost lipsit de logică. Dacă tăcea, filosof rămânea. Uneori, tăcerea e de aur.

În ceea ce îi priveşte pe “înţelepţii” din politică sau nu, pretinşi în opoziţie cu PSD, care se reped acum la ”gâtul” lui Iohannis pe motiv de Referendum, pe motiv că a dus instituţia referendumului în derizoriu, că întrebările erau neclare etc, le-aş spune că nu e cazul să fie ipocriţi, că da, aşa e, întrebările erau discutabile (fapt uşor de observat şi comentat de altfel în culise, off the record), dar fără Referendumul din 26 mai, foarte probabil că PNL şi USR să nu fi învins PSD. V-ar fi plăcut aşa, cu PSD “călare pe situaţie” înaintea prezidenţialelor?! Să fim oneşti şi să nu ne îmbătăm cu apă rece, alegerile din 26 mai au fost câştigate de Iohannis şi pierdute de Dragnea. Iohannis le-a câştigat prin Referendum şi Dragnea le-a pierdut prin OUG 13, care i-a arătat adevărata faţă, şi prin trădările din PSD.

2. De fapt, lucrurile trebuie separate. Referendumul a pus o problemă politică şi poporul s-a pronunţat politic: nu vrem corupţie în societate şi în stat, nu prea mai vrem PSD! De aceea, referendumul a fost binevenit.

Lăsând la o parte şi faptul că aproape a dus opoziţia la guvernare, unde ar fi şi ajuns dacă liderii ei erau mai talentaţi şi flexibili în negocieri, dar deh, cu bârne nu se face un palat, cel mult o căbănuţă. Dar aici trebuiau oprite lucrurile, la mesajul şi efectul politic al referendumului. Legile promovate la Parlament au vrut să exploateze juridic referendumul şi au mers prea departe. Atât şi nimic mai mult trebuiau să puncteze, ieri, liderii opoziţiei. Uneori e salutar să recunoşti că ai mers prea departe. Şi da, Barna a mers prea departe. E problema lui. Dar când noi, publicul adversar al PSD, suntem serviţi cu un lider şi un candidat atât de slab, avem şi noi o problemă. Iar aici are şi dl. Cioloș o laşitate, pardon, responsabilitate”, a postat Predoiu.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version