AcasăNewsCât costă să mergi la schi în stațiuni din România, comparativ cu...

Cât costă să mergi la schi în stațiuni din România, comparativ cu Bulgaria sau Austria

sursa foto: Facebook/Poiana Brasov

Pasionații de sport și mai ales de schi abia așteaptă să vină iarna și zăpada, pentru a da o fugă pe pârtie, ca să se bucure de schiat. Cu ochii pe prognoza meteo, în speranța că și vremea va fi propice schiatului, își pregătesc bagajele și pornesc spre munte, la relaxare.

În timp ce unii numără zilele până la Sărbătorile de iarnă și se pregătesc de Crăciun și de Anul Nou, pentru a petrece timp liber alături de familie, alții își lustruiesc schiurile și pun la punct detaliile pentru o aventură pe pârtie.

Și cum în ultima perioadă au tot fost scumpiri, cei care ar vrea să știe cam cum sunt prețurile pentru un skipass pe zi, la noi în țară, și care e situația la acest capitol dincolo de granițele României, la vecinii bulgari și chiar în Austria, destinație preferată de mulți, mai ales în sezonul de iarnă, iată câteva cifre care ar putea să vă ajute să vă stabiliți bugetul pentru un weekend la schi.

Despre Predeal, una dintre cele mai cunoscute destinații montane din țară, s-ar putea spune că este printre cele mai scumpe stațiuni de schi din România. Un skipass de o zi în acest an costă 265 de lei. Și pentru un copil prețul a crescut în 2023 la 125 lei, de la 110 lei, cât era anul trecut, potrivit antena3.ro. Ca atare, o familie cu doi copii care vrea să schieze un weekend la Predeal va trebui să scoată din buzunar peste 1.500 lei.

Care sunt prețurile la Sinaia și în Poiana Brașov

O altă destinație preferată de românii pasionați de schiat o reprezintă Sinaia. Acolo, un skipass de o zi costă între 210 și 230 lei. Pentru un copil prețul unui skipass este între 135 și 150 lei. Așadar, în Sinaia, un weekend la schi pentru o familie cu doi copii ar ajunge să coste peste 1.500 lei.

În Poiana Brașov, în schimb, care anii trecuți multora le părea una dintre cele mai scumpe stațiuni montane autohtone, în acest sezon de iarnă prețurile sunt mai mici, comparativ cu Predeal sau Sinaia.

Skipass-ul de o zi, pentru adulți, costă 200 lei, în creștere de la 170 lei anul trecut, iar pentru copii 120 lei, în creștere de la 100 lei anul trecut, potrivit aceleiași surse. Făcând un calcul rapid, o familie cu doi copii va avea de plătit în jur de 1.300 lei pentru un weekend la schi în Poiană.

Care sunt prețurile la Rânca, o altă destinație aleasă de pasionații de sporturi de iarnă? Acolo skipass-ul de o zi pentru un adult costă 120-130 lei, iar pentru copii 60 lei.

Care sunt prețurile în Bulgaria

În cazul în care vă gândiți să ieșiți din țară, pentru un weekend la schi, și vă întrebați care sunt prețurile la vecinii bulgari, aflați că în unele destinații prețurile sunt chiar mai avantajoase ca în România.

La Bansko, în Bulgaria, prețurile sunt mai mici decât la noi în țară. Și asta având în vedere faptul că skipass-ul pe o zi costă 90 de leva – aproximativ 228 lei, pentru adulți, iar pentru copii 45 de leva, adică 114 lei.

În Austria, în celebra stațiune de schi Kit Buelle, prețul variază în funcție de sezon. Potrivit sursei citate, în extra-sezon, un preț de ski pass este de 60 euro, pentru un adult, adică aproximativ 300 lei și pentru un copil 30 euro, adică 150 lei. În timp ce în sezonul de vârf, prețurile urcă la 72 euro, adică 358 lei, iar pentru un copil 36 euro, adică 180 lei.

author avatar
Andrei Coman