Cauta

Cât au pierdut avuţii lumii din cauza coronavirusului

Şi marile averi sunt lovite de virus, averea combinată a celor mai bogaţi 500 de oameni din întreaga lume a scăzut cu 444 miliarde de dolari în ultima săptămână, pe măsură ce epidemia a continuat să se extindă provocând o panică ce a afectat pieţele bursiere din întreaga lume.

Primii trei cei mai bogaţi oameni ai planetei, Jeff Bezos, Bill Gates şi Bernard Arnault, au suferit cele mai mari pierderi, averea lor combinată scăzând cu aproape 30 de miliarde de dolari. Pe locul patru în topul pierderilor este Elon Musk, a cărui avere s-a diminuat cu nouă miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei sale Tesla Inc. au scăzut. Aproximativ 80% din miliardarii incluşi în clasamentul Bloomberg al celor mai bogaţi oameni ai planetei sunt pe pierdere în acest an, inclusiv cei ale căror afaceri au fost puternic afectate de epidemia de coronavirus. De exemplu, preşedintele Carnival Corp., Micky Arison a pierdut un miliard de dolari într-o săptămână în condiţiile în care cel mai mare operator de nave de croazieră a fost nevoit să ţină în carantină pasagerii de pe una din navele sale aflate în Japonia, unde cel puţin cinci pasageri au decedat.

Situaţia din România

La nivel național, sunt 49 de persoane în carantină și 7.893 de persoane în izolare la domiciliu. Dintre cele trei persoane depistate pozitiv cu virusul COVID-19 pe teritoriul României doar doi pacienți mai sunt purtători ai virusului. Prima persoană diagnosticată cu noul coronavirus, bărbatul din județul Gorj, a fost declarată vindecată după ce două teste, efectuate la un interval de 24 de ore distanță unul față de celălalt, au ieșit negative. Starea celorlalți doi pacienți este staționară. Pacientul internat la Timișoara nu prezintă simptome, iar simptomele prezentate de pacientul internat la Cluj-Napoca sunt ameliorate. “Se remarcă o scădere majoră a apelurilor la numărul unic de urgență 112 după operaționalizarea liniei TELVERDE (0800 800 358) și mulțumim cetățenilor pentru înțelegerea manifestată. De asemenea, reamintim faptul că a fost operaționalizată și o linie de informare dedicată special cetățenilor români aflați în afara țării (+40213202020)”, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

Covid-19 în lume

Numărul cazurilor confirmate de infectare a depăşit pragul de 1.000 în Italia, în timp ce în Germania acestea au crescut de la 66 la 117.  Virusul continuă să se răspândească în Europa, cu noi state anunţând primele cazuri, iar altele o creştere a numărului lor. În afară de Italia şi Germania, singura ţară din UE care a ajuns până în prezent la cel puţin o sută de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 este Franţa. În Italia regiunile cele mai afectate rămân Lombardia şi Veneto, în timp ce în Germania peste jumătate din cazuri s-au înregistrat în landul Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land german. Primul pacient infectatcu coronavirus care a decedat în Statele Unite este o femeie în vârstă de 50 de ani, a declarat preşedintele american Donald Trump. Iranul a anunţat 11 noi decese, bilanţul urcă la 54 de morţi. Conform statisticilor oficiale, 385 de noi cazuri de contaminare au fost confirmate, ridicând numărul total al persoanelor infectate din Iran la 978. Un australian de 78 de ani, fost pasager la bordul vasului de croazieră Diamond Princess, plasat în carantină în largul coastelor japoneze, şi un bărbat thailandez de 35 de ani sunt primele victime provocate de noul tip de coronavirus în Australia şi în Thailanda. Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a anunţat o mobilizare ‘totală’ a guvernului său împotriva epidemiei de coronavirus, în contextul în care au fost înregistrate 376 de noi cazuri duminică, ridicând numărul total la 3.526, dintre care 17 morţi.

A apărut CoronaCoin

Este numele morbid al noii monede digitale care permite traderilor să parieze pe epidemia provocată de coronavirus: câţi oameni se vor înbolnăvi sau muri. Numărul total de CoronaCoin este bazat pe populaţia lumii, iar numărul monedelor va scădea la fiecare 48 de ore, în funcţie de numărul celor infectaţi sau decedaţi, potrivit site-ului monedei.”Unii oameni speculează că un mare număr de monede vor dispărea din cauza răsăpândirii virusului, aşa că investesc”, a afirmat Sunny Kemp, un utilizator care a spus că este unul dintre dezvoltatori, pe reţeaua de mesagerie Telegram. Kemp a spus că echipa sa reuneşte şapte dezvoltatori, urmând să li se alăture şi alţii. El a refuzat să spună cine sunt ceilalţi, dar a precizat că majoritatea sunt în Europa. Blockchain-ul CoronaCoin documentează răspândirea viruslului, iar moneda poate fi cumpărată şi vândută pe unele platforme de tranzacţionare, cum ar fi Saturn.Network. Aproximativ 20% dintre monede vor fi alocate lunar Crucii Roşii, folosind un procesor cunoscut de plăţi în criptomonede.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Se prefigurează o nouă prăbușire a burselor. Cum reacționează investitorii
  • Acuzații zdrobitoare. ANRE, complice la menținerea haosului din piața energiei
  • Spania nu va scăpa de furia lui Trump
  • Israelul exploatează haosul din politica externă americană
  • Taxă de solidaritate și declarație de avere pentru cei care dețin, în active și bani, peste 10 milioane de euro
  • Summitul reînarmării Europei!
  • Curtea de Conturi: adăposturile antiaeriene, funcționale doar pentru 3% din populație
  • Ministrul Daniel David: În EDUCAȚIE nu discutăm despre oameni dați afară și despre modificare de salarii/Va crește norma didactică
  • Furtună în Rezerva Federală. Dolarul slăbește
  • Exit mobile version