AcasăNewsCasa Alba, despre referendumul privind noua Constitutie din Siria: "O gluma!"

Casa Alba, despre referendumul privind noua Constitutie din Siria: „O gluma!”

Casa Alba a calificat miercuri drept „gluma” anuntul regimului sirian de a organiza un referendum privind un proiect pentru o noua Constitutie in timp ce inca se continua represaliile fata de opozantii regimului condus de Bashar al-Assad.

„Este cu adevarat o gluma”, a declarat purtatorul de cuvant al presedintelui american Barack Obama, Jay Carney, mentionand ca „este o bataie de joc fata de revolutia siriana”. „Promisiunile de reforme au fost in general urmate de o intensificare a violentelor si nu au fost niciodata concretizate de acest regim de la inceperea manifestatiilor pacifiste din Siria”, in urma cu 11 luni, a mentionat Carney.

Victoria Nuland, purtatoare de cuvant al Departamentului de Stat american, a considerat ca Bashar al-Assad a propus votul pe „o bucata de hartie pe care o va manipula in timpul unui scrutin pe care tot el il va controla pentru a incerca sa ramana la putere”. Assad „stie ce trebuie sa faca daca ii pasa de poporul sau intr-adevar: violenta trebuie sa inceteze, el trebuie sa se retraga si sa lase locul tranzitiei democratice”, a declarat Nuland.

Regimul sirian a anuntat miercuri organizarea unui referendum pe 26 februarie privind un proiect al unei noi Constitutii care ar pune capat monopolului partidului Baas, aflat la putere de aproape 50 de ani. Reprimarea revoltei nu va fi intrerupta insa pe motivul referendumului, in mod special in Homs (centru). „Sistemul politic va fi fondat pe principiul pluralismului politic si puterea va fi exercitata democratic cu ajutorul alegerilor”, conform textului proiectului de Constitutie, facut public de presa oficiala siriana.

 

author avatar
Ciprian Purice
105 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger