Cauta

Căprioară salvată de pompieri dintr-un canal (VIDEO)

În aceeași zi în care cazul ursului rănit pe un drum din Harghita și lăsat în stradă cu orele -după ce a fost lovit de o mașină – a emoționat opinia publică în sens negativ, o poveste cu un final total diferit vine din Arad.

Pompierii arădeni au răspuns unui apel prin care li se cerea ajutorul, pentru recuperarea unei căprioare care căzuse – nu se știe de câtă vreme – într-un canal neacoperit aflat în zona pădurii Ceala.

Salvatorii n-au stat pe gânduri și au făcut tot ce au putut pentru a elibera cât mai rapid animalul, care se vedea că e speriat și că nu se poate ajuta singur pentru a ieși din impas.

După ce a fost scoasă din canalul respectiv, căprioara a fost eliberată pe câmp și, din câte se poate vedea din imagini, a zbughit-o rapid din loc.

Ultimele stiri

  • ANOSR anunţă proteste, în toată ţara, în 29 septembrie, faţă de măsurile de austeritate luate în Educaţie
  • Europa, prinsă între Kremlinul revizionist și Casa Albă indiferentă
  • Lumea e scârbită de Antena 3 și fără teosoful paramilitar Călin Georgescu
  • Previziunea unui primar PSD, dacă Grindeanu rămâne la conducerea partidului: „Ne vom duce sub 10%. Nu mai are ce oferi”
  • Călin Georgescu, prima reacție după ce a fost trimis în judecată: Oligarhia globalist-soroșistă recurge la justiție cu scopul înlăturării mele
  • Kremlinul a reacționat la acuzațiile procurorului general al României: „Nu corespund realității”
  • Semnal de la Cotroceni pentru reorganizarea administrativă. Consilier prezidențial: „Nu avem nevoie de atâtea județe și localități”
  • Moment tensionat surprins în imagini. Trump, schimb de replici cu un jurnalist australian. Întrebarea care l-a deranjat pe liderul de la Casa Albă – VIDEO
  • Şedinţă decisivă a Coaliției: Bolojan şi Grindeanu, faţă în faţă/Cele trei mari teme de discuție
  • Revoluția dronei
  • Exit mobile version