Românii nu renunță la proteste. Pentru a șaptea seară la rând, oamenii au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirile față de măsurile anti Covid adoptate de autorități.
Grupările anti-restricții nu au mai făcut însă front comun, așa cum o făceau până de curând. Unii și-au dat, sâmbătă, întâlnire la Universitate, alții în piața Revoluției sau Piața Victoriei. Mulțimea s-a dispersat din Piața Constituției în jurul orei 22:30. Mare parte dintre protestatari au plecat către case. Iar câteva sute s-au întors în Piața Universității în jurul orei 23:00, dar forțele de ordine au început să dea amenzi.
Protestul s-a încheiat în Piața Universității, acolo unde, de altfel, a și început. Nu s-au dat amenzi, dar acest lucru este, totuși, posibil să se întâmple, așa cum și reprezentanții Jandarmeriei au anunțat.
Sute de români au ieșit în stradă
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob, a declarat că organizatorul manifestației a depășit numărul maxim de 100 de participanți și că vor fi aplicate sancțiuni contravenționale. Acesta a precizat că nu au fost înregistrate incidente.
„Avem organizator, sunt proteste declarate și asta ne ușurează nouă misiunea, pentru că avem cu cine să relaționăm și avem cum să avem o legătură permanentă cu participanții la adunarea publică printr-un reprezentant al acestora!”, a declarat Iacob.
Protestatarii s-au aflat și la Palatul Parlamentului, unde au scandat „Libertate” şi „Jos cu teroriştii” și au pancarte pe care scrie „Nu vrem aer cu porţia”. Printre manifestanți s-a aflat și liderul AUR, George Simion, care a acuzat că Guvernul „speculează cu rata de infectare”. La proteste s-au alăturat și reprezentanții galeriilor din Capitală.
Deși sâmbătă seară a plouat, oamenii nu au părut speriați. Din contră, tot fără mască și fără să țină cont de distanțare, au încins Hora Unirii. A fost alertă în rândul polițiștilor și al jandarmilor prezenți la manifestații pentru a asigura ordinea și liniștea publică.
De aproximativ o săptămână, în fiecare zi au loc astfel de proteste în Capitală, dar și în marile orașe ale țării, acolo unde protestatarii se adună în fața prefecturilor. Oamenii vor să fie ascultați, așa că este de așteptat ca manifestațiile să continue și zilele următoare.