Un val de căldură și disconfort termic va afecta, în perioada imediat următoare, mai multe zone din țară, astfel că e bine să aveți în vedere anunțul meteorologilor, pentru a ști la ce să vă așteptați din partea vremii.
Informarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie intră în vigoare joi la prânz, la ora 12. Se au în vedere zilele următoare, inclusiv sfârșitul acestei săptămâni, adică până duminică seara, la ora 20. Când, spun specialiștii, valul de căldură se va extinde, ceea ce înseamnă că disconfortul termic va fi ridicat, cu indicele temperatură-umezeală atingând și chiar depășind pragul critic de 80 de unităţi, în sudul țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
La nivel de temperaturi, ANM anunță că termometrele vor indica adesea valori de 32-34 de grade, chiar și 35-37 de grade, joi, în sudul și estul României, vineri și sâmbătă pe arii restrânse în sud, iar duminică în toate zonele de câmpie și podiș.
Doamne ajuta. Ajuta la incheieturi.