AcasăNewsCând merg elevii la școală. Data vehiculată la nivelul Ministerului Educaţiei

Când merg elevii la școală. Data vehiculată la nivelul Ministerului Educaţiei

eleviCând merg elevii la școală. Data vehiculată la nivelul Ministerului Educaţiei

Vacanța de iarnă a elevilor, care a început pe 23 decembrie, a ajuns la final. Luni, 11 ianuarie, copiii vor reveni la orele online, după cum a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Până la încheierea primului semestru, profesorii vor trebui să încheie situația școlară a elevilor. Astfel, după vacanța de iarnă, elevii vor avea de susținut evaluarea sumativă, care va înlocui tezele școlare, şi se va încheia media semestrială.

Milioane de părinți, elevi și profesori se întreabă când vor reveni elevii în bănci și cum vor recupera toată țară materia pierdută, mai ales cei din anii terminali.

„Poziția Ministerului Educației a fost foarte clară: îmi doresc reluarea semestrului doi, în format clasic din data de 8 februarie, sub rezerva analizei evoluției epidemiologice a ratei de infectare. De asemenea trebuie să vedem disponibilitatea personalului din învățământ pentru vaccinare. Cert este că următoarele trei săptămâni se vor desfășura online, adică perioada cuprinsă între 11 ianuarie și 29 ianuarie.”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Structura anului școlar 2020-2021 prevede încă o vacanță de o săptămână din 30 ianuarie, până pe 7 februarie, iar luni, 8 februarie, va începe semestrul II.

Cîmpeanu, despre vaccinarea profesorilor

Oficialul de la Educație a abordat și problema vacinării cadrelor de învățământ. Ministrul nu a vrut să spună clar dacă de numărul profesorilor care se vor vaccina împotriva Covid-19 depinde și deschiderea școlilor în sistem normal, cu prezență fizică.

„Vineri, 15 ianuarie, vom avea situația cu disponibilitatea celor 340 000 de cadre didactice din sistemul național de educație, pentru vaccinare. Răspunsul nu constituie obligativitate de vaccinare. La finalul lunii ianuarie se va lua o decizie cu modul în care va începe semestrul doi.

Importanța începerii semestrului doi în sistemul clasic este esențială atât pentru reluarea procesului de învățâmânt, dar și pentru a putea decide acele acțiuni remediale necesare pentru combaterea pierderilor suferite de sistemul de educație, de fiecare elev în parte, în această criză sanitară. Nu excludem nici un scenariu,” a declarat Ministrul Educației la Antena 3.

author avatar
Andreea Vlad
137 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger